În Franţa are loc Universitatea de vară a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale
Centrul de studii şi rugăciune "Sfânta Cruce" din Dordogne, Franţa, găzduieşte în această perioadă, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, cea de-a treia ediţie a Universităţii de vară a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, stagiu de formare pentru clericii şi credincioşii din Protoieria Franţei.
Stagiul, desfăşurat între 24 şi 28 august, va furniza clericilor şi credincioşilor care sunt mai angajaţi în viaţa Bisericii mai multe cunoştinţe despre sursele biblice ale Sfintelor Taine şi ale vieţii liturgice şi să creeze un bagaj de cunoştinţe cu privire la importanţa Sfintei Scripturi în viaţa Bisericii Ortodoxe şi în viaţa creştinilor. Seria de conferinţe şi discuţii la care vor participa o mulţime de înalte feţe bisericeşti şi profesori de teologie îşi propune să vină în ajutorul slujitorilor care întâmpină în zilele noastre un context misionar tot mai complex şi mai delicat, din cauza faptului că mulţi dintre credincioşii ortodocşi s-au născut în familii în care a lipsit educaţia catehetică. Cu toate acestea, mulţi bărbaţi şi femei îşi arată interesul faţă de cunoaşterea adevărului evanghelic.
sursa: ziarullumina.ro