Fundația Medicală Providența – o nouă campanie caritabilă în preajma Sfintelor Paști

Arhiepiscopia Iaşilor

Fundația Medicală Providența – o nouă campanie caritabilă în preajma Sfintelor Paști

În data de 20 aprilie 2022, Fundația Medicală Providența a organizat un eveniment caritabil intitulat „De Paşti, oferă un zâmbet celui aflat în suferinţă”.

Prin intermediul acestei acțiuni, ostenitorii fundației au dorit să aducă bucuria Sărbătorilor de Paști pentru zece persoane vârstnice singure, copleşite de boli şi de nevoi şi pentru zece copii din familii vulnerabile, cu părinți care se confruntă cu probleme de sănătate, au venituri reduse sau se află în imposibilitatea de a le oferi cele necesare.

„Nădăjduim că evenimentul organizat de Fundația Medicală Providența să aducă în sufletele acestor oameni speranță și bucurie, în preajma Sărbătorii Învierii Domnului fiind, totodată, un exemplu de milă creștină față de semenii care se confruntă cu dificultăți materiale”, au transmis reprezentanții Fundației Providența.

Sprijinul a constat în oferirea de pachete cu alimente neperisabile și, bineînțeles, dulciuri pentru copii.  

Acțiunea caritabilă s-a realizat prin implicarea personalului Policlinicii și Fundației Providența care, prin bunăvoința lor, au contribuit la ajutorarea acestor persoane aflate în suferință.

Citește despre: