Fundația Solidaritate și Speranță organizează „Olimpiada Altfel”

Social

Fundația Solidaritate și Speranță organizează „Olimpiada Altfel”

Evenimentul este organizat cu scopul de a reuni mai mulți copii și tineri  cu o situație materială precară, care de obicei nu sunt solicitați să participe la competiții și concursuri.

Fundația Solidaritate și Speranță organizează „Olimpiada Altfel”  în cadrul proiectului „Șanse egale pentru toți copiii și tinerii”, finanțat de Primăria Municipiului Iași, prin legea 350/2005, în baza contractului de finanțare nr. 77886/ 30.07.2018.

Evenimentul este organizat cu scopul de a reuni mai mulți copii și tineri  cu o situație materială precară, care de obicei nu sunt solicitați să participe la competiții și concursuri.

Olimpiada  va avea loc în data de 27 Noiembrie 2018, la sediul Fundației Solidaritate și Speranță, str. Costache Negri, nr. 48, Iași.

Secțiuni olimpiadă:

Secțiunea 1 - Compoziții literare,

Secțiunea 2 - Interpretare muzicală,

Secțiunea 3 - Lucru în echipă - Abilitați practice.

În cadrul primei secțiuni - Compoziții Literare se concurează individual iar participanții vor putea să-și dea frâu liber imaginației creând compoziții literare cât mai originale pe o temă, care va extrasă în ziua concursului.

Secțiunea interpretare muzicală presupune interpretarea a două melodii: una de muzică populară românească și una de muzică ușoară. Ambele melodii sunt alese de participanți.

Secţiunea  Lucru în echipă- Abilităţi practice este una inovatoare deoarece presupune formarea de echipe, care vor lucra împreună pentru a  îndeplini sarcina primită în concurs. Echipele vor fi formate din patru participanți, care vor trebui să lucreze ca o echipă. În cadrul acestei secțiuni se vor puncta de către juriu abilitățile practice ale echipei, dar și implicarea în mod egal a participanţilor, împărţirea sarcinilor, lucrul în echipă, colaborarea între membrii echipei.

Această olimpiadă reprezintă o oportunitate pentru copiii și tinerii cu situație financiară precară să se întâlnească, să socializeze, să conștientizeze că sunt valoroși și apreciați.

Citește despre: