Gală Regală | „Coroana României” ajunge la Iași
Gală Regală în fosta capitală a Regatului României. Filmul documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu, va fi lansat la Iași în data de 9 mai, de la ora 18:00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, în cadrul unui eveniment extraordinar. Încă de la intrarea în teatru, spectatorii vor fi întâmpinați de Coroana Regală a României, purtată atât de către Regele Carol I, cât și de către Regele Ferdinand I, cu ocazia Încoronării din 1922. Coroana Regală va fi expusă în condiții deosebite cu prilejul acestei gale. Intrarea se face pe bază de invitație.
În adâncurile istoriei României, zăcea o poveste nespusă, plină de mister și de emoție, care a fost pe punctul de-a fi uitată. „Coroana României", un documentar realizat de către jurnalistul George Grigoriu, vine să umple golul lăsat de cenzura comunistă și să ne reconecteze cu o parte esențială a trecutului nostru. Filmul ne vorbește în premieră despre istoria încoronărilor din țările române, fapt ce a culminat cu momentul de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922.
Încoronările din trecutul României nu au fost doar ceremonii fastuoase, ci însăși esența independenței, expresia unui stat consolidat, cu tradiții puternice. Unul dintre cele mai captivante mistere pe care „Coroana României" le aduce în atenția publicului este „dispariția” coroanelor voievozilor și ale domnitorilor noștri.
Filmul „Coroana României" nu ar fi fost posibil fără contribuția unor personalități marcante ale culturii românești. Documentarul a beneficiat de experiența și de cunoștințele membrilor Academiei Române, istorici, profesori și muzeografi de prestigiu. Plecarea dintre noi, în chiar timpul filmărilor, a unor figuri emblematice, precum academicienii Răzvan Theodorescu și Constantin Bălăceanu Stolnici, conferă documentarului și o valoare testamentară.
Realizarea filmului „Coroana României" a fost un proces meticulos de documentare, care a durat patru ani. Echipa filmului a cercetat arhive, a studiat documente istorice și a căutat mărturii care să ofere o imagine cât mai clară și mai autentică a evenimentelor prezentate. Acest demers riguros dovedește că filmul nu doar că povestește istoria, ci o face cu acuratețe și cu respect față de adevăr.
Documentarul „Coroana României" este o invitație adresată fiecărui român de a ne redescoperi măreția și complexitatea istoriei naționale, dar și o carte de vizită pentru toți cei care doresc să cunoască România.
Documentarul are două părți, însumând 110 minute:
Prima parte își propune să ofere perspectivele și etapele istorice care au condus la evenimentul din 1922.
Partea a doua prezintă detalii semnificative despre actul încoronării: povestea coroanelor și a mantiilor regale, a sceptrului, dar și a Catedralei de la Alba Iulia, în care au fost încoronați suveranii României Întregite, Ferdinand și Maria, precum si intrigile interne si externe cu privire la acest moment istoric. De asemenea, filmul urmărește să prezinte felul în care, prin încoronare, România s-a „racordat” la marile familii regale europene.
Filmul „Coroana României" a fost lansat în avanpremieră la Paris, în premieră internațională la ICR Londra și în premieră națională la Ateneul Român și la Palatul Regal din București.
Filmul a fost proiectat si la Centrul Cultural Escoffier, în Villeneuve-Loubet (Franța), la Festivalul de film românesc din cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Cultural „Ro-Mania”, organizat de Consulatul General Onorific al României de la Nisa.
Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la Revoluția Garoafelor, filmul a fost proiectat și la ICR Lisabona, Portugalia fiind țara de origine a mamei regelui Ferdinand al României; Infanta Antónia a Portugaliei a fost fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a a Portugaliei.
Organizatorii și partenerii acestul eveniment sunt:
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași;
Primăria Municipiului Iași;
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași;
Inspectoratul Școlar din Iași;
Garnizoana Iași;
Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași;
Intrarea se face pe bază de invitație. Cei care doresc să participle la eveniment se pot adresa Muzeului Municipal „Regina Maria”, de unde pot solicita invitații, în limita locurilor disponibile.
Dress code-ul este Black Tie.
Program eveniment:
18:00 – Accesul în teatru
18:30 – Deschiderea evenimentului: cuvântul de bun-venit, prezentarea filmului
19:00 – Proiecția filmului „Coroana României”
20:50 – Sesiune de dialoguri cu o parte a protagoniștilor din film
21:15 – Cocktail
Vă invităm să vizionați și:
Filmul "COROANA ROMÂNIEI" - Premiera Naţională (Ateneul Roman)
Filmul Coroana României - Lansare la Paris
Filmul "COROANA ROMANIEI" - lansare la ICR Londra
Filmul Coroana Romaniei - lansare la Londra (comunitatea romaneasca)