Anul trecut, noi, cei din Iaşi, am fost gazde pentru participanţii la evenimentul ITO, care a adus împreună mii de tineri din întreaga lume. Acum, la Sibiu, ne-am bucurat şi noi din plin de statutul de participant. Am privit cu multă înţelegere voluntarii care s-au implicat în organizarea evenimentului pentru că ştim şi noi ce înseamnă să fii voluntar, ştim ce este în spatele unei întâlniri internaţionale cu tineri ortodocşi: multă bucurie, colegialitate, multe lecţii de învăţat, dar şi mult sacrificiu care, de fapt, cred că îl înnobilează pe om cel mai mult.

Programul a fost unul complex, lăsându-ne suficient timp pentru a ne împrieteni cu cei de lângă noi. Avem atâtea lucruri în comun, dar trecem totuşi atât de nepăsători unii pe lângă alţii şi, de multe ori, ne simţim singuri, chiar dacă pe reţelele de socializare avem mii de prieteni. Nimic nu poate substitui întâlnirea personală şi reală dintre două, trei sau chiar 3.500 de persoane, aşa cum a fost în cazul ITO Sibiu.

Căldura şi dragostea cu care ne-au primit cei de la Sibiu s-au făcut simţite cel mai bine în cuvintele pe care ni le-a adresat Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, după ce am venit de la „Procesiunea Unităţii” la Catedrala Mitropolitană: „Dacă voi aţi venit la noi şi noi venim la voi. Vom fi cu voi, vom fi alături de voi, vom încerca să avem mult mai multă atenţie faţă de modul în care vă croiţi viaţa voastră. (...) E bine să vă şcoliţi. E bine să faceţi tot ceea ce trebuie pentru ca să vă formaţi în viaţa aceasta, iar noi vom cere părinţilor voştri să aibă mai mult timp pentru voi. Vom încerca şi noi să avem mai mult timp, să vă chemăm în lucrările acestea minunate ale Bisericii: în pelerinaje, în tabere, în manifestări de acestea pentru că ne daţi lecţie nouă. Voi ne învăţaţi pe noi, nu noi vă învăţăm pe voi. (...) Dumnezeu să vă binecuvânteze! Bucuria şi dragostea noastră primiţi-le cu toţii. Vă iubim din tot sufletul!”.

Aceste cuvinte mi-au adus aminte de vorbele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, greu de înţeles pentru unii, dar cât se poate de clare pentru alţii care trăiesc taina credinţei ortodoxe din tot sufletul şi din toată inima lor: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 18, 3). Cine este mai curat, mai sensibil, mai plin de dragoste şi mai lipsit de viclenie decât un copilaş? Aceste calităţi ar trebui să-l caracterizeze pe tânăr, dar nu numai în perioada tinereţii, ci pe tot parcursul vieţii lui.

Tema întâlnirii, fiind despre unitate, credinţă şi neam, m-a făcut să mă întreb: cum dovedim noi astăzi că suntem uniţi, că suntem un neam, că avem o credinţă? Şi am încercat să mă detaşez de chestiunile teoretice şi să merg cu gândul la lucrurile practice prin care putem dovedi aceste lucruri. Atunci mi-a venit în minte gândul: oare nu dovedim că avem aceeaşi credinţă şi că suntem uniţi tocmai în momentele când ne apărăm valorile şi când nu-i lăsăm pe alţii să ne pervertească sufletul, mintea şi viaţa? Iar un mare test care va răspunde la aceste întrebări cred că va fi tocmai Referendumul pentru definirea familiei tradiţionale, naturale şi normale, aşa cum a lăsat-o Dumnezeu şi aşa cum ne arată şi firea noastră că este şi trebuie să fie.

Sentimentul cu care am plecat de la Sibiu spre Iaşi a fost unul de bucurie, dar şi de preocupare. Versurile imnului ITO Sibiu 2018 îmi răsună şi acum în minte: „În sângele nostru respiră martirii/ Ce viaţa şi-au dat spunând răului: Nu!/ Pe umerii lor s-a scris hora unirii,/ Eroi au fost ei, erou poţi fi TU!”. (Emanuel Buta, președinte ASCOR Iași)