Gașca Zurli, alături de participanții la „Tabăra din pridvorul satului”
În zilele de 22-23 august, Gașca Zurli s-a adăugat proiectului „Tabăra din pridvorul satului”, fiind bucurie pentru sute de copii din Pipirig, Lespezi (Pașcani), Podu Iloaiei și Pietrărie.
Prietenii de la „Gașca Zurli” i-au ajutat pe organizatori să ajungă la copiii care le știu pe de rost melodiile și spectacolele de pe Youtube, dar care nu ar fi avut niciodată posibilitatea să îi vadă live. Tocmai în aceasta constă ajutorul și efortul pe care cei de la Gașca Zurli l-au acordat proiectului: deși se află în plin sezon de concerte, spectacole, au făcut astfel încât să rămână două zile alături de cei mici pentru a oferi clipe minunate la care mulți dintre participanți nici nu visau.
Toate acestea, prin ajutorul Fundației Zurli, care pe lângă susținerea financiară a deplasării celor din „Gașca Zurli”, a oferit și câte o carte semnată de toate personajele Zurli pentru fiecare copil din cele patru tabere.
Deși vara se apropie de final, munca voluntarilor nu e gata, deoarece aceștia mai au de implementat încă 12 tabere dintre cele 75 înscrise în proiectul „Tabăra din pridvorul satului” în județele Neamț, Botoșani și Iași. (Pr. Mihail Siminciuc – responsabil proiect)