Goblenul, între Profan şi Sacru, la Mediaş
De sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a avut loc o manifestare din ciclul "Serile cultural-duhovniceşti", organizate de Asociaţiile "Filantropia-Buna Vestire" şi "Muntele Athos-Schitul Prodromul" din Mediaş, sub îndrumarea pr. paroh Doru Gr. Gâdea de la Parohia "Buna Vestire" şi cu sprijinul lui Vescan Mircea Simion, manager general al Armax Gaz şi consilier eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului.
Manifestarea a avut ca temă "Goblenul, între Profan şi Sacru", atmosfera fiind întregită de soliştii de la Opera Naţională din Bucureşti, care au susţinut un program de muzică sacră din repertoriul internaţional. Cu această ocazie au primit "Certificatul de pelerin în Ţara Sfântă" cei 38 de credincioşi din Mediaş şi Cluj-Napoca aflaţi în pelerinaj în Israel între 4 şi 11 mai. În paralel s-a derulat un film-document al pelerinajului.
"Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru cele cinci seri cultural-duhovniceşti desfăşurate pe parcursul acestui an, fiecare dintre acestea fiind un prilej de bucurie şi înnobilare duhovnicească pentru cei prezenţi, membrii asociaţiilor amintite, peste 150 de credincioşi, şi a tuturor invitaţiilor ce au răspuns cu dragoste la chemarea organizatorilor. Credincioşii s-au întâlnit cu o seamă de artişti plastici din Mediaş şi Sibiu, scriitori din Mediaş şi Cluj-Napoca, actori de la teatre din Franţa şi Bucureşti, artişti lirici şi populari şi cu autorii goblenului, în ultimă instanţă", a spus pr. Doru Gr. Gâdea. Printre invitaţii prezenţi la Mediaş s-au aflat artiştii plastici Ioan Şarlea, Vasile Popescu, Elena Zouen, Aurelia Hadăr, poetul George L. Nimigeanu, documentaristul Vasile Manea, fotografi amatori, o parte din corul Catedralei mitropolitane din Sibiu, Grupul coral "Lumină Lină" din Parohia Alma Dumbrăveni, actriţa Ioana Crăciunescu, artiştii lirici Egle şi Vasile Chişiu, pianista Ioana Maxim ş.a. "Nădăjduim să continuăm aceste manifestări şi în partea a doua a anului pentru a aduce mai aproape de inima şi sufletul credincioşilor noştri valorile şi personalităţile locului - şi nu numai", a spus pr. Doru Gr. Gâdea.
sursa: ziarullumina.ro