În luna ianuarie 2013, regiunea Kosovo, separată unilateral de Serbia prin auto-proclamarea independenţei, a fost teatrul unei serii de profanări şi vandalisme ale Bisericilor şi cimitirelor creştine. Conform unui comunicat al serviciului de presă al Episcopiei de Ras şi Prizren, din cadrul Bisericii Ortodoxe a Serbiei, Biserica Sfânta Treime construită în secolul al 19-lea în satul Babliak, a fost profanată. În 1999, ea a fost incendiată de extremiştii albanezi. În mai puţin de 10 zile, vandalii au distrus în regiune peste 100 de morminte sârbe ortodoxe.

În 19 ianuarie 2013, în ziua Teofaniei, o mulţime agresivă de partizani ai mişcării „Autodeterminare” a asediat Mănăstirea ortodoxă de la Dakovica. Numai prezenţa trupelor KFOR a împiedicat ca această mănăstire să fie vandalizată. În 31 ianuuarie 2013, alţi vandali au profanat Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Strpce, iar în 1 februarie Biserica Sfinţii Petru şi Pavel. Alte câteva biserici au fost furate, profanate sau incendiate. De asemenea, capela ortodoxă a cimitirului de la Milochevo a fost incendiată.

În timp ce ţările occidentale şi Statele Unite salută secesiunea unilaterală a regiunii Kosovo de Serbia, lovitura de boomerang a acestei recunoaşteri nu va întârzia să apară. Kosovo este inima istoriei poporului sârb, centrul spiritualităţii şi credinţei sârbe, iar rana din inima sârbilor prin această sfâşiere a teritoriului lor suveran este imensă. Acest lucru încurajează extremismul sârb şi dă apă la moară facţiunilor extremiste albaneze care atacă zilnic pe sârbii minoritari care însă trăiesc acolo dintotdeauna.

Fantoma secesionsmului bântuie prin Europa şi poate deveni pandemică într-o eră a haosului şi a dispariţiei sistematice a valorilor naţionale sub presiunea consumismului secular. Spiritul de separaţie este dat de duhul dezbinător (diabolos – dezbinătorul) care divide oamenii şi-i învrăjbeşte unii împotriva altora, împotriva lor inşişi şi a tuturor împotriva lui Dumnezeu. Într-o societate fragilizată moral de patimi, isterizată de criza economică programată, debilitată de imagini frapante şi îndopată de ideologie consumistă prin media, oamenii nu mai simt apartenenţa la un neam, la o limbă sau la o naţiune. Patriotismul, arborat în America pretutindeni, este o valoare pe cale de expirare în Europa, acolo unde graniţele au fost dinamitate din raţiuni economice. Spania se confruntă cu nostalgiile secesioniste ale Cataloniei. Francezii din Alsacia vorbesc alsaciană, adică un dialect german get beget. Polonezii din Gdansk locuiau în Danzig înainte de marele război. Şi realitatea continuă la nesfârşit.

Tăcerea statelor occidentale faţă de ororile din Kosovo, suferite de un popor crucificat, trezit străin în inima ţării lui, este suspectă şi vinovată. Protectorii drepturilor omului se indignează de vreo afirmaţie hazardată a unui politician, însă nu văd tragediile naţionale. Avocaţii anti-discriminare supraveghează nimicurile şi ignoră genocidul. Asociaţiile umanitare, setate să anihileze orice valoare tradiţională, continuă şi stimulează acest război nevăzut, purtat de la facerea lumii, împotriva veşniciei oamenilor de către urzitorul tuturor războaielor de pe pământ.