Grupul Psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” a câștigat premiul al II-lea la Festivalul Internațional de Muzică Bisericească Ortodoxă „Hajnowka” din Polonia

26 Septembrie 2022 15:24 Episcopia Huşilor

Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de diaconul Vlad Mironescu, a câștigat premiul al II-lea la cea de-a XLI-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Bisericească Ortodoxă „Hajnowka” din Polonia.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” a reprezentat Episcopia Hușilor la acest festival internațional, derulat în perioada 21-25 septembrie 2022, alături de coruri din Egipt, Siria, Armenia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Belarus, Republica Moldova, Ucraina, Spania și Polonia.

Din programul festivalului a făcut parte și un concert, susținut în Biserica Evanghelică Augsburg, Varșovia, alături de alte 3 coruri, din Siria, Belarus și Ucraina.

„Pe 23 septembrie au avut loc audițiile corurilor participante, în cadrul cărora am interpretat piese precum: ode din Paraclisul Sfântului Grigorie Palama, scrise de diaconul Cornel Coman, „Neispitită de nuntă” de Ștefanache Popescu, stihira „Frâiele părintești” de Iacov Protopsaltul, dar și cântări din slujba Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi.

Multitudinea și diversitatea corurilor din cele 11 țări a îmbogățit experiența grupului nostru, care s-a bucurat de oportunitatea de a audia variate forme ale muzicii bisericești ortodoxe.

Mulțumim Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, pentru binecuvântarea, sprijinul și încrederea acordată grupului nostru, în realizarea acestui proiect și nu numai. De asemenea, mulțumim tuturor stareților și starețelor mănăstirilor și preoților parohi ai Episcopiei noastre, precum și domnului inginer Ioan Ciomaga, directorul Viacons Rutier Huși, care ne-au fost alături și ne-au ajutat în acest proiect”, a menționat diaconul Vlad Mironescu, coordonatorul Grupului Psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși.

 

Sursa: episcopiahusilor.ro

Ultimele din categorie