Haideţi să împodobim poarta cerului de la Vorona Mare!
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Vorona Mare, judeţul Botoşani, cea mai veche biserică a comunei, în vârstă de 218 ani, a început să se îmbrace de o lună în veşmântul picturii, după ce a beneficiat de ample lucrări de consolidare.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Vorona Mare, judeţul Botoşani, cea mai veche biserică a comunei, în vârstă de 218 ani, a început să se îmbrace de o lună în veşmântul picturii, după ce a beneficiat de ample lucrări de consolidare. Ridicată în 1794, biserica a fost pusă la pământ de două cutremure, în 1801 şi 1900. După cutremurul din 1900, biserica a fost scoasă din uz pentru 4 ani, în 1904 fiind repusă pe picioare.
În 2004, la Vorona Mare, parohie împodobită cu oameni vrednici, în vârstă, care ţin cu tot sufletul la tradiţie şi cultură, a venit pr. Olivian Sandu, care, practic, a refăcut biserica. „Acum are ziduri consolidate şi acoperiş nou, cu geamuri şi căldură. I-am făcut şi un pridvor, cât biserica, mare şi frumos. În prezent pictăm altarul, pe care sperăm să-l terminăm până în decembrie. Dar suntem sleiţi de puteri. Prin urmare, apelez la dvs., în numele bunicuţilor mei pensionari, îndrăznind să vă «provoc» la o acţiune de forţă, de curaj, de iubire.... Haideţi să împodobim o poartă a cerului, o mireasă a lui Hristos, o casă a lui Dumnezeu, prin care se revarsă mila Lui spre oameni“, este apelul pr. paroh Olivian Sandu pentru cei care ar putea deveni ctitori ai bisericii din Vorona Mare.
Donaţiile se pot face în contul RO81RNCB0044092515550001- Sandu Anca Marilena (soţia părintelui). La telefonul: 0740 61 4003 (pr. Olivian Sandu) puteţi afla lista cu sfinţii care se vor picta în biserică. (N.O.)