Hirotonie la Parohia Bistra: „Dacă Dumnezeu lucrează în inima omului, ea devine plină de bucurie”

Arhiepiscopia Iaşilor

Hirotonie la Parohia Bistra: „Dacă Dumnezeu lucrează în inima omului, ea devine plină de bucurie”

Sâmbătă dimineață, 4 martie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Bistra din comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț. Cu acest prilej, ierarhul l-a hirotonit pe noul preot al comunității, care începând de ieri îi va păstori pe credincioșii din localitatea aflată la poalele Ceahlăului.

În prima sâmbătă din Postul Mare, numită și Sâmbăta Sfântului Mucenic Teodor Tiron, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bistra, Protopopiatul Piatra Neamț. Cu această ocazie, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și l-a hirotonit întru preot pe diaconul Cristian Tănasă, noul slujitor al comunității parohiale.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a vorbit despre importanța pe care o are devenirea întru preot:

Devenirea întru preot nu se face doar în virtutea unor învățături sau unor practici pe care le-ai dobândit într-o facultate. Ca preot ai nevoie de o învățătură, ai nevoie să cunoști sfintele învățături ale Sfinților Părinți, ai nevoie să cunoști doctrina Bisericii ca să o poți face cunoscută celorlalți, doar nu în virtutea acestei învățăturii devii preot, ci devii preot pentru o viață, care înseamnă credință și adevăr în inima ta, pentru o viață curată și un angajament de a trăi o viață sfântă înaintea oamenilor. Această viață este grea, dar dacă Dumnezeu lucrează în inima omului, ea devine plină de bucurie, de aceea preotul în cadrul slujbei atunci când este hirotonit înconjoară Sfânta Masă și sărută cele patru colțuri ale Sfintei Mese, unde sunt cei patru sfinți evangheliști, arătând în aceasta că centrul vieții sale este Evanghelia, care este pe Sfânta Masă; centrul vieții sale este Hristos. Ceea ce trebuie să păzească preotul este gândul cu care împlinește toate, gândul face distincția între a te apropia de Dumnezeu și a ne îndepărta de El, uneori chiar cu aceeași faptă.

Parohia Bistra a fost înfiinţată prin decizia nr. 407/17 iunie 2002, ca urmare a hotărârii Permanenţei Consiliului Eparhial din 31 mai 2002. Mai înainte de a primi statutul de parohie, credincioșii făceau parte din Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” Telec. Parohia se desfăşoară în lungul pârâului Bistra, care izvorăşte din versantul sudic al Masivului Ceahlău. Drumul ce străbate satul face legătura cu stațiunea Durău şi oferă acces auto în Parcul Naţional Ceahlău.

Citește despre: