Hram la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Piatra Neamţ

Arhiepiscopia Iaşilor

Hram la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Piatra Neamţ

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Mărăţei 1 din Piatra Neamţ îşi serbează joi, 7 ianuarie 2016, hramul.

Miercuri seară a fost oficiată slujba Vecerniei, iar astăzi, 7 ianuarie 2016, Miezonoptica şi Utrenia vor fi urmate de Sfânta Liturghie. „Hramul bisericii noastre este unul dintre cele mai frumoase din Piatra Neamţ, întrucât se desfăşoară la finalul sărbătorilor de iarnă. În ziua hramului aşteptăm un număr mare de părinţi de la sfintele mănăstiri să slujească împreună cu noi Sfânta Liturghie. Aceasta arată colaborarea frumoasă dintre noi şi slujitorii sfintelor altare din aşezările monahale din ţinutul Neamţului“, a spus pr. paroh Vasile Păvăleanu, care a menţionat că la finalul slujbei Parastasului credincioşii vor primi foaia parohială „Bobul de credinţă“, care împlineşte trei ani de apariţie neîntreruptă. Membrii corului parohiei îi vor vizita apoi pe bolnavii din Spitalul Judeţean Neamţ pentru a le oferi daruri şi pentru a-i bucura cu un repertoriu de cântări religioase.

Citește despre: