Hramul bisericii parohiei ortodoxe Roșia de Secaș

Arhiepiscopia Alba Iuliei

Hramul bisericii parohiei ortodoxe Roșia de Secaș

Duminică, 6 decembrie 2015, parohia ortodoxă Roșia de Secaș, din Arhiepiscopia Alba Iuliei, și-a sărbătorit hramul.

Prăznuirea Sfântului Nicolae, ierarhul Mirelor Lichiei, a constituit pentru credincioșii parohiei ortodoxe Roșia de Secaș un prilej de înălțare sufletească, prin evenimentele organizate de părintele paroh, consiliul parohial și angajații Așezământului Social. Astfel, fii duhovnicești ai parohiei s-au reîntâlnit, duminică, 6 decembrie 2015, pe tărâmul Sfintei Liturghii, în care părintele paroh Ovidiu Pop, în cuvântul de învățătură, a evocat principalele virtuți ale Sfântului Ierarh Nicolae.

La finalul Sfintei Liturghii au fost prezentate două momente de o puternică vibrație interioară: un mic recital de colinde tradiționale realizat de grupul folcloric al comunei Roșia de Secaș, și un amplu program artistic prezentat de cei 25 de copii ocrotiți în cadrul Centrului de Zi pentru copii.

După-amiază, începând cu ora 16.00, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, cu participarea unui sobor de 12 preoți, înconjurați de un grup numeros de credincioși. Preacucernicii preoți, membrii ai corului Protopopiatului Ortodox din Blaj, au prezentat și un repertoriu coral de colinde. La final, părintele paroh a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestor evenimente de aleasă cinstire adusă lui Dumnezeu prin sfinții Săi, și a participat alături de preoți, oficialități locale și consilieri parohiali, la agapa pregătită cu acest prilej.

Sursa: http://reintregirea.ro/ampla-activitate-pastorala-cu-ocazia-hramului-bisericii-parohiei-ortodoxe-rosia-de-secas/

Citește despre: