Hramul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” - Bouri din Gura Humorului
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Gura Humorului a îmbrăcat astăzi, 29 iunie 2020, straie de sărbătoare.
Locașul de închinăciune, situat în cartierul humorean Bouri, şi-a serbat cu acest prilej hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către părintele Viorel Ilişoi, consilier economic al Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi. Numeroşi credincioşi, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale, s-au rugat împreună atât în cadrul Sfintei Liturghii, cât şi la slujba Parastsului pentru ctitorii sfântului locaş. La momentul împărtăşirii, oamenii de toate vârstele s-au apropiat pentru a primi Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, părintele Viorel Ilişoi a vorbit despre viaţa şi rolul pe care Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel l-au avut în propovăduirea Evangheliei Mântuitorului Hristos. La rândul său, părintele paroh Mircea Nuţu, consilier emerit al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a amintit câteva momente emoţionante ale începuturilor existenţei Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Gura Humorului. De asemenea, preotul paroh a mulţumit preoţilor care au răspuns invitaţiei de a sluji, persoanelor care au contribuit pentru buna organizare a hramului precum şi credincioşilor care au fost prezenţi la acest moment de sărbătoare. Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a fost fost ridicată între anii 1997-2001. Locaşul a fost sfinţit pe 16 septembrie 2001 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Pimen. În prezent, la iniţiativa preotului paroh Mircea Nuţu, ajutat de ctitori şi de binefăcători, se întreprind o serie de lucrări de reparaţie şi de înnoire.