Hramul Parohiei Andrieșeni, marcat prin rugăciune și prin filantropie
Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” - Andrieşeni, Protopopiatul I Iaşi, judeţul Iaşi, şi-a serbat duminică, 6 decembrie 2020, hramul.
În ajunul sărbătorii, începând cu ora 14:00, peste 200 de copii din Andrieşeni au venit la biserică pentru a primi daruri în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae. În acelaşi timp, au fost oferite pachete cu alimente familiilor cu o situaţie materială precară. În paraclisul situat lângă locaşul de închinăciune al parohiei, aflat în construcţie, s-a oficiat slujba Privegherii, după rânduiala mănăstirească. Alături de părintele paroh Mihai Cepeliuc a mai slujit părintele Dan Pădure de la Parohia Rediu-Răuseni, Protopopiatul I Iaşi, judeţul Botoşani. Cântările închinate Învierii Domnului şi Sfântului Ierarh Nicolae au răsunat pe Valea Jijiei, bucurând sufletele oamenilor din biserică şi ale celor ce din binecuvântate pricini nu au putut fi prezenţi. Părintele paroh a rostit cu acest prilej mai multe ectenii pentru sănătatea celor aflaţi pe patul de suferinţă. Spre finalul Utreniei, oamenii au primi litia binecuvântată. Părintele paroh Mihai Cepeliuc a mulţumit tuturor celor ce s-au implicat în acţiunea filantropică prilejuită de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae şi i-a îndemnat pe credincioşi să aibă mai multă credinţă în Dumnezeu. „Pentru a trece pentru această perioadă mai grea din viaţa noastră trebuie să ne smerim şi să avem credinţă. Este foarte important să ne pregătim în această perioadă cu post şi să ne spovedim. Ne apropiem de ieslea Betleemului, unde aşteptăm ca îngerii să ne vestească Naşterea Mântuitorului Hristos. Prin prezenţa la slujba din seara aceasta (n.r. sâmbătă, 5 decembrie) ne-am întărit în evlavie şi în credinţă, astfel încât să ne bucurăm de Sfânta Liturghie din ziua hramului”, s-a exprimat părintele paroh Mihai Cepeliuc. Duminică, 6 decembrie, slujba Acatistului a fost urmată de Sfânta Liturghie şi de Parastasul pentru cei adormiţi.