Un formidabil fenomen social (2006)

Înainte de toate aş vrea să spun că moaştele sfinţilor nu sunt sub nici un chip mumii, simple cadavre, sau banale obiecte de contemplaţie a inconsistenţei trupului, aşa cum au afirmat unii distinşi intelectuali marcaţi profund de virusul pozitivisto-marxist sau de reconfortanta ignoranţă. Moaştele sfinţilor sunt impregnate de prezenţa spirituală a acelor sfinţi. Din nevăzuta lume divină, sfinţii lucrează vizibil în lumea noastră. Dovadă sunt şi sutele şi chiar miile de cazuri de vindecări, numite deseori, pe bună dreptate, spectaculoase. Ele se întâmplă în multe locuri din lume, inclusiv la Mitropolia din Iaşi, în preajma moaştelor Sfintei Parascheva. Prin urmare, atunci când vorbim despre cultul sfinţilor ori despre pelerinaj ar trebui obligatoriu să fim atenţi la aceste sute şi mii de vindecări miraculoase. Credincioşii vindecaţi miraculos în urma pelerinajelor la moaştele Sfintei Parascheva sau ale altor sfinţi nu sunt fanatici sau nebuni, aşa cum susţin unii aflători în treabă. Sunt persoane normale, echilibrate, cu toate facultăţile mintale în regulă. Uluiţi şi chiar extaziaţi de bucurie, unii dintre ei mărturisesc minunea care s-a produs peregrinând la moaştele unor sfinţi.
Vindecarea miraculoasă nu este un simplu efect placebo. Aceasta-i o explicaţie simplistă, un liniştitor stereotip. Vindecarea survenită în urma pelerinajului sacru este o minune care scapă oricărei explicaţii logice şi raţionale. Este lucrarea tainică a lui Dumnezeu realizată prin mijlocirea sfinţilor. Petre Ţuţea avea dreptate atunci când spunea: „Numai sfinţii fac minuni. Noi, ceilalţi, putem face isprăvi nemaivăzute, lucruri extraordinare, dar nu minuni!”. În faţa miracolului nu trebuie să-ţi oboseşti inutil mintea încercând să găseşti explicaţii psihologice, sociologice, economice sau, mai rău, ideologice. Superficiala ştiinţă pozitivisto-marxistă sugerează tot felul de asemenea explicaţii pelerinajului şi minunilor săvârşite, refuzând din start tainica şi misterioasa lucrare a lui Dumnezeu.
S-a pus, de exemplu, fervoarea şi admirabila devoţiune a pelerinilor credincioşi veniţi în fiecare lună octombrie la Iaşi pe seama unei subtile manipulări orchestrată tainic şi eficient de către Biserică. Prostii! În principiu este perfect adevărat faptul că o imensă masă poate fi manipulată, obligată să gândească mecanic şi să se comporte, graţie contagiunii emotive, stereotipic. Aşa ceva se întâmplă uneori pe stadioane sau în campaniile electorale. Niciodată cu ocazia pelerinajelor sacre.
Un comportament deviant, cum s-a sugerat, anormal şi chiar mediocru al mulţimii credincioase nu există.  Acestea sunt invenţii. Priviţi toate filmele şi reportajele care s-au făcut cu ocazia pelerinajului de la Iaşi şi niciodată nu veţi întâlni aşa ceva. Este adevărat că sunt şi excepţii: cineva care se pierde cu firea şi protestează într-un mod anume pentru că au intrat în biserică autorităţile politice şi el a rămas afară; altcineva este nemulţumit că stă foarte mult la rând şi că nu are umbrelă, nu i se serveşte masa, nu este mângâiat sau consolat etc. Acestea pot fi mofturi. Dar sunt excepţii. Acolo sunt mii, zeci de mii de credincioşi care se comportă normal. Aşa se întâmplă peste tot în lume unde au loc pelerinaje: la Fatima, Lourdes etc.
Pelerinii veniţi la Mitropolia ieşeană în fiecare lună octombrie a anului sunt, în marea lor majoritate, oameni obişnuiţi, ca noi toţi. În momentul în care vin şi stau ore întregi la coadă, aceşti oameni ai lui Dumnezeu dau din ei ceea ce au mai bun. Se depăşesc pe ei înşişi. Încearcă, cel puţin în aceste zile de sărbătoare, să se apropie cât este cu putinţă de modelul sfinţilor. Unii dintre ei reuşesc realmente să-şi depăşească condiţia umană. Se înţelege atunci că cel care judecă simplist despre pelerinaj  nu a stat în viaţa lui măcar un sfert de oră, 20 de minute, la rând. Habar n-are ce înseamnă asumarea unor virtuţi creştine, cum ar fi aşteptarea, stăpânirea trupului şi a minţii, asceza etc.
Altfel spus, pelerinajul propriu-zis se dublează de unul interior. La limită, cele două se suprapun. Poţi călători în exterior şi, în acelaşi timp, în inter-or. Însă un pelerinaj veritabil, ca orice alt ritual, presupune perioada de pregătire, de asceză. Eu identific această perioadă de pregătire cu o încercare de călătorie spre propriul nostru centru. Această iniţiere te obligă să pui ordine în viaţa ta spirituală, să te pui în acord cu propria ta conştiinţă şi cu toţi ceilalţi oameni. De aici pleacă motivaţia interioară a pelerinajului.
În principiu, fiind vorba (şi) de o motivaţie interioară, pelerinii au o relaţie specială cu Dumnezeu. Convingerea lor este ca aceasta relaţie poate fi îmbunătăţită dacă intervine şi puterea unui sfânt, dacă-l ocroteşte un sfânt, dacă-l ajută un sfânt. Aici nu-şi are locul o înţelegere profană a pelerinajului, una foarte simplistă de genul: dacă mă ajută un sfânt, atunci eu pot să fiu un pic mai detaşat, mai relaxat, mai vesel, mai jovial şi, în ultimă instanţă, chiar mai nepăsător pentru că se ocupă altcineva de mine.
Nu cred nici în „predicţiile" unor sociologi ai religiilor occidentali, conform cărora viitoarea creştere a nivelului de trai în România integrată în UE ar duce la „ieşirea din religie", la diminuarea credinţei şi a fervorii religioase manifestate mai ales cu ocazia pelerinajului. Dovadă este existenţa unor ţări bogate şi foarte bogate în Occident, ţări care redescoperă valorile religioase, folclorul religios, tradiţiile, obiceiurile, inclusiv pelerinajul.
Dacă totuşi va fi vorba şi la noi de o diminuare a acestei formidabile amplori pe care o are pelerinajul, atunci cauzele vor fi de altă natură. Nu vor fi de natură economică. I-aş invita pe autorii pozitivisto-marxişti care au îndoieli asupra autenticităţii pelerinajului să citească o literatură socio-antropologică de specialitate. Aşa ar putea afla cine anume este pelerinul, din ce categorie socială face parte, ce venituri şi educaţie are, din ce mediu social provine, care este motivaţia lui etc.
Pe baza puţinelor cercetări de teren efectuate la noi, pot susţine faptul că structura socială a pelerinilor veniţi la Iaşi este foarte diferită. Sunt oameni de la ţară, obişnuiţi, sunt oameni de la oraş, obişnuiţi, dar sunt în acelaşi timp foarte mulţi intetectuali. Aş avea o mare bucurie să pot argumenta în faţa oricărui intelectual român sau străin faptul că, în momentul de faţă, în România, credinţa este prezentă la cote ridicate. Este mai intensă în rândul tinerilor şi a intelectualilor, în special a celor care au absolvit o facultate de tip umanist. Când spun toate acestea mă bazez pe o cercetare sociologică realizată la nivel naţional în 2001, de Academia Română în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor şi cu Direcţiile pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu din toate judeţele ţării, din toate oraşele reşedinţă de judeţ şi din anumite localităţi.
Inutil să mai spun că o asemenea cercetare ar trebui să aibă ca obiect principal cercetarea sociologică a pelerinajului de la moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi. Atunci vom putea afla mult mai multe despre acest formidabil eveniment creştin ieşean, naţional şi internaţional.

(Conf. univ. dr. Nicu Gavriluţă - Lumina de Duminică, 15 octombrie 2006)

Citește alte articole despre: pelerinaj, minune, vindecare

Ultimele din categorie