Iaşul, Ierusalimul românesc (2005)
După o expresie celebră, istoria reprezintă “marşul triumfal al lui Dumnezeu pe pământ”, după cum putem spune şi că istoria oamenilor reprezintă „o procesiune împreună cu Dumnezeu". Cu toate că prezenţa lui Dumnezeu este una binefăcătoare şi întotdeauna sfinţitoare, istoria a părut că încearcă uneori să se lipsească de sfinţenia lui, chiar să refuze complet să-i recunoască existenţa. În ciuda tuturor ideologiilor şi regimurilor politice aberante, izvorâte din minţi care de care mai diabolice, Dumnezeu nu a putut fi îndepărtat din om, întrucât acest lucru ar coincide cu o amputare fatală. Omul fără harul lui Dumnezeu este omul fără aripi, este omul care se târăşte într-un spaţiu strâmt, plin de durere.
Anul 1989 reprezintă finalul unei astfel de epoci nefaste. Este anul în care Biserica şi Neamul Românesc s-au ridicat din starea de umilire şi înjosire. Pagubele sufleteşti ale celor cincizeci de ani cine ştie dacă vor putea fi vreodată pe deplin evaluate. Dumnezeu, în ciuda tuturor aparenţelor, nu-i uită niciodată pe cei care-L iubesc.
Ecumenicitatea Ortodoxiei întru comuniunea sfinţilor
Văd o dovadă de netăgăduit a iubirii lui Dumnezeu în ceea ce se întâmplă zilele acestea la Iaşi. Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a devenit un moment aparte din timpul anului, în care o mare de credincioşi vin să cinstească cu închinare moaştele Cuvioasei, cerând Sfintei mijlocire folositoare către Dumnezeu. Vedem cum, sub ochii noştri, laşul a devenit Ierusalimul Ortodoxiei româneşti. Vedem cum sărbătoarea Sfintei Cuvioase ne arată ecumenicitatea Ortodoxiei şi comuniunea sfinţilor, în care sfinte moaşte, înalţi ierarhi şi credincioşi de pretutindeni se adună preţ de câteva zile la Iaşi.
De cincisprezece ani, mulţimi de ierarhi ne-au binecuvântat cu prezenţa şi s-au făcut împreună-rugători cu noi cu prilejul acestei sărbători a moldovenilor, devenită sărbătoarea de suflet a românilor.
Din 1996, când Sfântul Apos-tol Andrei „a venit să vadă" ro-dul Evangheliei predicate de el pe pământul ţării noastre, acum două mii de ani, mari binecuvântări ne-a trimis Dumnezeu în fiecare an; an de an am avut ocazia, cu prilejul serbării Sfintei Cuvioase, să ne închinăm moaştelor unor sfinţi iubiţi de neamul nostru şi de Ortodoxia întreagă. Şi am văzut că nu mică a fost dragostea credincioşilor, pentru că mulţimi de oameni au făcut eforturi supraomeneşti şi au stat la cozi de kilometri, zile întregi, pentru câteva clipe petrecute în vecinătatea sfinţilor.
În Europa, împreună cu sfinţii noştri
An de an, Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sărbătorile Iaşilor au căpătat o amploare tot mai mare, faima acestor manifestări ajungând departe, chiar până peste hotare. Câţi ştiau în Grecia de Iaşi şi de Cuvioasa Parascheva, cu câţiva ani în urmă? Astăzi, rămâi profund impresionat când, dacă mergi în Grecia, ortodocşii greci asociază România cu laşul şi cu Sfânta Parascheva. Asta după ce, pe nedrept, ani la rând am rost asociaţi de comunitatea internaţională cu copiii bolnavi de SIDA de prin orfelinate. Iată, deci, un eveniment care, pe lângă importanţa sa duhovnicească, aduce ţării noastre un plus de imagine şi atractivitate.
Iaşul se evidenţiază, aşadar, ca o capitală a culturii şi spiritului ortodox românesc. Aceste zile reprezintă momente aparte, în care sufletul românesc mani-festă ceea ce are el mai profund şi mai de preţ. Această sărbătoare reprezintă o mostră a spiritualităţii noastre strămoşeşti, pe care cu demnitate o putem prezenta Europei civilizate, căreia vrem să ne alăturăm.
(Petru Mărculeţ - Ziarul Lumina, 14 octombrie 2005)