Icoana făcătoare de minuni de la Kursk (Rusia) prezentă spre venerare la Mănăstirea Sf. Tihon de Zadonsk, South Canaan (USA)
Cu binecuvântarea Eminenţei Sale, Mitropolitul Ilarion, Primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Kursk va fi prezentă la Mănăstirea Sfântul Tihon de Zadonsk (South Canaan, Pasadena) în zilele de 12 şi 13 august, cu prilejul hramului mănăstirii.
“Invităm pe toţi să vină şi să se roage în faţa icoanei făcătoare de minuni veche de 700 de ani a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” a spus Părintele Sergiu, stareţul mănăstirii. O agapă frăţească va urma după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din ziua de 13 august.
Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni a fost descoperită în 8 septembrie 1259, de un vânător în afara oraşului Kursk, Rusia. El a găsit icoana cu faţa în jos la rădăcina unui copac. Ridicând-o, el a descoperit că icoana era asemănătoare cu Icoana “Znamenie” din Novgorod. În clipa când a ridicat icoana, a descoperit un izvor sub ea, cu apă dulce. Vânătorul a pus icoana într-o veche capelă din apropiere.
Icoana a fost adusă în oraşul Ryl şi pusă într-o nouă biserică închinată Naşterii Maicii Domnului. Dar icoana a dispărut şi a fost găsită în acelaşi loc în care a fost aflată prima dată. Ajutorul Maicii Domnului dăruit poporului prin icoana făcătoare de minuni este asociat cu multe evenimente din istoria ruşilor. Icoanei de la Kursk i s-au făcut mai multe copii.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://oca.org