Ieromonahul Petru Pruteanu
 
Născut în localitatea Corlăteni (lângă municipiul Bălţi, Republica Moldova) la 15 decembrie 1979, părintele Petru Pruteanu este licenţiat al Facultăţii de Teologie din Iaşi (2001). Studii doctorale le-a urmat la Moscova şi Kiev unde, în 2006, şi-a susţinut teza de doctorat.

Între anii 2001-2003 a fost vieţuitor la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi unde, la 21 decembrie 2002, a fost călugărit cu numele Petru.

În iunie 2003 a fost transferat în Eparhia de Edineţ şi Briceni, unde a fost hirotonit ierodiacon (4 august 2003) şi ieromonah (5 octombrie 2003) de către Episcopul Dorimedont (Cecan), pe seama Mănăstirii „Naşterea Domnului” din Zăbriceni, raionul Edineţ.

În perioada 2004-2009 a fost lector la Catedra de Liturgică a Facultăţii de Teologie din Edineţ (care a funcţionat în cadrul Academiei de Teologie Ortodoxă de la Chişinău), iar în perioada 2007-2009 – decan al acestei Facultăţi. În perioada 2009-2011 a predat Liturgica la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, secţia masterat.

În perioada 2011-2012 a realizat studii de cercetare în Muntele...

vezi mai mult  +

În perioada 2011-2012 a realizat studii de cercetare în Muntele Athos (Grecia) şi la Universitatea din Thessaloniki (Salonic).

Din luna iulie 2012 este preot în Portugalia (cu precădere în oraşul Cascais), jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, Eparhia de Korsun.   

Este autor a numeroase studii şi articole cu tematică dogmatică, patristică şi mai ales liturgică; preocupat în mod deosebit de istoria cultului şi de textele liturgice. Printre publicaţiile mai importante, menţionăm cartea „Liturghia ortodoxă: istorie şi actualitate”, apărută la Editura Sophia din Bucureşti în două ediţii: 2008 şi 2013, şi cartea „Sfântul Maslu şi alte slujbe de vindecare: istorie şi actualitate”, apărută tot la Sophia, în 2016.

A participat la numeroase emisiuni radio şi TV, precum şi la diferite conferinţe, simpozioane şi manifestări cultural-religioase în peste 8 ţări europene. 

vezi mai puțin  -
 
Articole despre autor

Video