Ierusalim: Sfânta Lumină s-a aprins în Biserica Sfântului Mormânt
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, oferă Lumina Sfântă miilor de pelerini prezenţi sâmbătă, 15 aprilie 2017, la mormântul Domnului. Focul Sfânt a coborât la ora 14.21.
Două evenimente neliturgice au precedat celebrarea ritului Luminii Sfinte. Primul, perchiziţionarea Sfântului Mormânt a avut ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui. Percheziţia implică trei inspecţii separate, care au început în această dimineaţă şi a fost condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezenţa clericilor armeni, copţi şi iacobiţi. Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea uşii Sfântului Mormânt, s-a petrecut ulterior. Garda musulmană a pus o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară.
În continuare, credincioșii, împreună cu Patriarhul Teofil al Ierusalimului și un sobor de ierarhi și preoți, au înconjurat de trei ori, în procesiune, Sfântul Mormânt. Patriarhul Ierusalimului și-a scos veșmintele și mitra și s-a supus percheziționării pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare.
Apoi, îmbrăcat numai în stihar, a intrat în Sfântul Mormânt. În interior, Preafericirea Sa a îngenuncheat înaintea dalei de marmură ce acoperă Mormântul şi s-a rugat pentru pogorârea Sfintei Lumini. Delegația Patriarhiei Române, prezentă la eveniment, va aduce în țara noastră Lumina de la Biserica Mormântului Domnului. Aceasta este condusă de PS Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Din delegație fac parte Pr. Ionuț Gabriel Corduneanu, Vicar administrativ patriarhal, Protosinghel Joachim Bejenariu, Consilier eparhial și Director al Serviciului Colportaj, Protosinghel Lucian Bujor, Inspector în cadrul Administrației Patriarhale şi Arhidiacon Maxim Țifui, consilier eparhial și directorul fabricii de lumânări Făclia Sfinților Romani.
La eveniment este prezent şi Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan.
***
Sfânta Lumină de la Ierusalim este cea mai clară dovadă a dreptei credinţe, cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă. Patriarhatul ortodox din Ierusalim nu are un typikon scris referitor la rânduiala săvârşită pentru coborârea Luminii Sfinte. Patriarhii care au săvârşit acest ritual au lăsat puţine mărturii cu privire la înălţătorul moment.
În schimb, rugăciunea specială pentru primirea Sfintei Lumini există într-o formă tipărită. Aceasta este citită de către patriarh cât timp stă în Sfântul Mormânt. Originea rugăciunii nu este cunoscută. Restul slujbei este săvârşit întocmai cu tradiţiile transmise de la un întâistătător la altul, pe cale orală sau prin însemnări liturgice disparate.
Sursa: basilica.ro