Fotografie - Vedere panoramică Ierusalim Ierusalim (ebraică modernă: Ierușalaim ירושלים sau Țion ציון (Sion); ebraică clasică: Ierușalaim sau Ierușalem ירושלם; arabă: al-Quds القدس sau Ur Salim al Quds) este un vechi oraș din regiunea istorică Palestina (pentru evrei și creștini „Țara Sfântă” sau „Țara lui Israel”), în Orientul Mijlociu, considerat oraș sfânt în Iudaism, Creștinism și Islam. Aproximativ prin anul 1010 î. Hr. David, al doilea rege al evreilor, a cucerit Șalem, pe atunci cetate a unei populații canaanene locale, înrudită cu evreii, numită ievusiți, și și-a stabilit aici capitala. Orașul, care a devenit cunoscut ca Ierușalaim sau Ierușalem - Ierusalim, a devenit centrul religios, politic, economic și administrativ al regatului evreiesc antic. Regele Solomon, (Shlomó) fiul lui David, a construit în Ierusalim primul Templu evreiesc și un palat regal. În anul 586 î. Hr. Nabucodonosor II, rege al Babilonului, a cucerit capitala evreiască, a distrus Templul, palatul regal și zidurile de apărare. Mulți evrei, între care mulți meseriași și cărturari au fost deportați în Babilon. În anul 519 î. Hr., cu permisiunea regelui persan Cyrus al II-lea cel Mare, care a cucerit Babilonul și întreaga regiune, s-au întors mulți evrei din familiile deportate. Evreii au reconstruit zidurile orașului și au ridicat un al doilea Templu evreiesc. Ierusalimul, având în centrul său Templul, a redevenit centrul religiei și culturii evreiești. În anul 332 î. Hr. Alexandru cel Mare a cucerit orașul fără luptă și a permis evreilor să-și continue cultul și ritualul religios. În anul 167 î. Hr., când Antiochos IV Epiphanes a încercat să reprime ritualul religios evreiesc și să impună cu forța la Ierusalim politeismul elen, evreii s-au revoltat sub conducerea familiei Hasmoneilor (Hașmonaim) și în luptele care au urmat i-au învins pe greci și și-au recîștigat independența statală. Noul regat al evreilor antici, cunoscut în lumea de atunci ca Iudeea, a avut și el capitala la Ierusalim. După dinastia Hasmoneilor a urmat pentru o mai scurtă perioadă cea a Antipatrizilor. Reprezentantul acesteia , Irod cel Mare (sau Herodes, cunoscut în ebraică ca Hordos) a renovat în mod substanțial Templul din Ierusalim, a construit un nou palat regal și multe alte edificii în capitală și pe cuprinsul țării. În anul 63 î. Hr. Ierusalimul a fost cucerit de Imperiul Roman. Templul evreiesc și simbolurile entității statale evreiești a fost distruse de romani în timpul războiului cu evreii răsculați (Războiul Iudeilor) în anii 68 - 73 d. Hr. După ultima mare răscoală antiromană a evreilor în anii 132-135 d. Hr. Ierusalimul a fost transformat într-o urbe romană numită Aelia Capitolina în cinstea împărătului Adrian (Aelius Hadrianus). Vreme de aproape un mileniu a încetat de a fi capitală a unui stat până la întemeierea în zonă a regatului cruciat al Ierusalimului în anii 1099 - 1187. După recucerirea lui de către musulmani i s-a luat din nou statutul de capitala vreme de încă apropape un mileniu. La sfârșitul secolului al XIX-lea a devenit capitală a sanjakului otoman al Ierusalimului (Kuds), iar apoi între anii 1917-1948 a fost sediul administrației britanice în Palestina, inclusiv al înalților comisari britanici. În urma războiului arabo-israelian din 1948-1949 orașul a fost împărțit în două zone: una de vest, mai nouă în cea mai mare parte, a rămas sub controlul Israelului, iar cea de est, incluzând orașul vechi, a intrat în componența statului arab al Iordaniei cu capitala la Amman. În decembrie 1949, Ierusalimul, respectiv partea lui de vest , a fost proclamat de David Ben Gurion capitală a noului stat evreiesc Israel. În prezent orașul are o populație de 706.400 de locuitori; aglomerarea urbană totalizează aproximativ 1.088.000 de locuitori. Ierusalimul este un oraș eterogen, în care sunt reprezentate grupuri dintr-o vastă diversitate religioasă, națională și socio-economică. Așa-numita „cetate veche” (sau „orașul vechi”) este împărțită după o tradiție seculară în patru zone: „iudaică”, „creștină”, „armeană” (armenii fiind, de fapt și ei creștini) și musulmană. Ierusalimul este important pentru creștini pentru locul său în viața Mântuitorului Iisus Hristos. Aproape toate actele importante din iconomia mântuirii neamului omenesc au avut loc în Ierusalim. Potrivit Noului Testament, Mântuitorul Iisus Hristos a predicat și a vindecat în Ierusalim. În Ierusalim a luat ultima cină, cunoscută ca Cina cea de Taină (instituind astfel Sfânta Euharistie), și tot aici a fost răstignit pentru păcatele omenirii, a murit și a înviat, aducându-ne astfel izbăvirea de păcate și de moarte. Creștinism și iudaism se împletesc și se completează astfel în această cetate ce mustește spiritualitate. Domnul Iisus Hristos, în timpul lucrării Sale pe pământ, a vizitat de mai multe ori Ierusalimul. În Ziua Floriilor însă a avut o altfel de intrare în Ierusalim. A intrat în cetate ca împărat, înconjurat de mulțimi, care-L aplaudau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului!” (Matei 21,9). Evenimentele din Săptămâna Mare s-au desfășurat după următoarea ordine cronologică: Duminica Floriilor, intrarea triumfală în Ierusalim. „Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Iisus a plâns pentru ea și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu măcar în această zi lucrurile, care puteau sã-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.” (Luca 19, 41-42). Apoi, în mijlocul osanalelor, a intrat în cetate, în templul Domnului. Seara S-a reîntors în Betania unde era găzduit. Luni intră din nou în cetate, curăță templul, învață norodul, discută cu fariseii. Seara se întoarce la Betania. Marți a fost ultima Sa zi în templu, cu ultimele învățături publice. Miercuri, o zi de meditație la Betania, în mijlocul ucenicilor. Joi seara s-a desfășurat Cina cea de Tainã (Matei 26), iar noaptea rugăciunea din Ghetsimani și arestarea. Vineri s-a săvârșit procesul și răstignirea. Duminică, Domnul Iisus Hristos a înviat. Amintirea acestor evenimente de unică importanță din istoria omenirii este păstrată la Ierusalim în multe locuri. Unele în conformitate cu relatările Evangheliilor, altele transmise prin tradiția creștină.