Arcul de triumf al Sfântului Constantin cel Mare din Roma (Italia) Crucea a fost o emblemă a creștinismului înainte de tolerarea acestuia, lucru demonstrat de viziunea împăratului Constantin I. În ajunul luptei cu Maxențiu, Sfântul Constantin a văzut pe cer ziua în amiaza mare o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscripția „In hoc signo vinces“ („Prin acest semn vei învinge“). Noaptea, în timpul somnului, i s-a arătat Mântuitorul Iisus Hristos cu semnul crucii, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaților, spre a-i servi drept semn protector în lupte. Pe arcul de triumf al lui Constantin care se păstrează până azi la Roma apare scris „instinctu divinitatis“ (victoria a fost deci obținută prin „inspirație divină“). După câteva luni, Sfântul Constantin cel Mare, împreună cu Liciniu, devenit prin căsătoria cu una din surorile sale, cumnatul său, au publicat edictul de la Milan din ianuarie 313, prin care se acorda libertate religioasă deplină creștinismului, care devine religio licita = religie permisă în imperiu. Totodată, se anulau cu această ocazie toate hotărârile anterioare luate contra creștinilor și se retrocedau Bisericii locașurile de cult și averile confiscate de împărații precedenți. Mama sa, Sfânta Elena, este cea care a găsit în anul 327 adevărata cruce (cea pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos).