Lupta de la Podul Înalt – Cea mai mare victorie a lui Ștefan cel Mare (1475)  

Lupta de la Podul Înalt – Cea mai mare victorie a lui Ștefan cel Mare (1475)

„În zilele albe ale miezului iernii înaintau mulțimile negre, zecile de mii de dușmani, ieniceri, spahii și gloata, ca lupii flămânzi“ - Nicolae Iorga

Oricât de hazardat le-ar putea părea unora, Europa secolelor XIV și XV a aparținut din punct de vedere militar micilor formațiuni statale românești care s-au opus cu succes celei mai mari forțe a vremii, temutul Imperiu Otoman. Eram într-atât de neclintiți pe vremuri, încât administram înfrângeri umilitoare puternicilor lumii. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra forței militare românești trebuie să facem o scurtă comparație între proporția de forțe întâlnită între „marile“ bătălii ale Europei Apusene și confruntările militare ale voievodatelor românești. Faimosul Război de o sută de ani, bătăliile de la Azincourt, Formigny, Castillon sunt confruntări între oști care numărau maximum 10.000-20.000 de soldați, ultimele chiar mai puțin de 5.000.
În faimoasa bătălie de la Tannenberg, când este stopată înaintarea cavalerilor teutoni spre răsărit, s-au confruntat corpuri de armată de 10.000, respectiv 16.000 soldați. În perioada Războiului celor Două Roze, efectivele sunt de-a dreptul derizorii, de obicei sub 5.000 de ostași. În celebra bătălie de la Rimini din 1469, când Federico da Urbino înfrânge armata papală, au murit...100 de oameni și au fost răniți circa 3.000. Totuși, cronicile contemporane numesc această luptă „bătălia cumplită“.
Cele mai mari încleștări din aceste secole par a fi luptele între principii elvețieni și regele Carol cel Curajos. Trupele de soldați implicate în luptele de la Granson și Morat se ridică la un maximum de 20.000 de indivizi. Arta și gândirea militară în Europa apuseană de atunci erau eminamente rudimentare. Se poate vorbi chiar de o decădere, comparativ cu geniul militar-tactic al armatelor Romei care au precedat regatele din regiune. Progresele în domeniu ale Europei de Vest se înregistrează mult mai târziu, impulsionate fiind de folosirea tot mai frecventă a armelor de foc și a prafului de pușcă. În răsăritul Europei, lucrurile stăteau cu totul altfel. Țaratele și cnezatele rusești nu reprezentau (încă) o forță militară, regatul polon era tributar manevrelor și conceptelor militare apusene (de exemplu, impasul polon de la Marienburg și apariția providențială a trupelor moldovenești care au întors rezultatul luptei). La fel, nici ungurii nu au strălucit prea mult pe câmpul de luptă. Bulgarii, sârbii și bizantinii au căzut după o dârză dar tristă rezistență în fața forței Semilunei.
Românul Iancu de Hunedoara lupta ca un leu contra turcilor între anii anii 1444-1447, dar spre final este înfrânt de aceștia. Singurii care s-au adaptat cu succes și au pus la punct tactici revoluționare alături de manevre eficiente au fost voievodatele românești ale Moldovei și Țării Românești. Conduse de voievozi realiști și inspirați precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepes și marele Ștefan, valahii au fost singurii europeni care au ținut la respect pe otomani. Turcii erau la apogeu. Conduși de cumplitul Mahomed al II-lea Fatih (Cuceritorul), otomanii cuceriseră Bizanțul, precum și o bună parte a Europei de răsărit. În drumul lor spre Apus nu le mai stăteau în cale decât voievodatele românești.
În aceeași perioadă, asupra Moldovei pândeau nu numai otomanii, ci și tătarii din Hoarda de Aur.
Cuceritorul Bizanțului vedea în Moldova principalul obstacol în invadarea Europei. În plus, ocuparea Moldovei permitea turcilor supunerea definitivă a Hoardei de Aur alături de consolidarea unei viitoare alianțe cu tătarii care i-ar fi ajutat pe otomani pe baza religiei comune. Nu în ultimul rând, sultanul vedea în bogatul voievodat românesc, o bază de operațiuni militare, un izvor de resurse economice și de luptători valoroși care puteau fi angajați ca mercenari de partea Semilunei. Un alt aspect politico-strategic care îl deranja la culme pe Mahomed, era încercarea continuă a lui Ștefan cel Mare de a sustrage Țara Românească de sub autoritatea Porții. Geniul militar al lui Ștefan încerca de fapt o unitate a țărilor române.
Toți acești factori la care se adaugă refuzul marelui domnitor de a închina țara turcilor sau de a le plăti tribut, alimentează furia lui Mahomed. El, cuceritorul Constantinopolului nu putea fi refuzat de conducătorul unei țări mici situată la marginea Imperiului.
Într-un acces de furie, sultanul decide pe loc ca insolența lui Ștefan să fie pedepsită cât mai repede posibil, iar Moldova cea rebelă să ajungă pașalâc. În acest scop, Mahomed trimite împotriva moldovenilor cele mai bune oști ale Imperiului. Temutele și încercatele trupe otomane călite în luptele cu durii albanezi ai lui Skanderbeg și comandate de eunucul Soliman Pașa, primesc ordinul să abandoneze pe moment asediul Krujei pentru a ataca „Kara Bogdania“ (cum numeau turcii Moldova). Lor li se alătură oastea Rumeliei, plus corpul personal de ieniceri de elită al sultanului, la care se adaugă un eșantion de 12.000 de valahi din Țara Românească trimis de turci să lupte contra voii lor cu frații moldoveni. Conform tuturor izvoarelor vremii scrise la Buda, Cracovia, Constantinopol, Veneția, corpul expediționar turcesc număra circa 120.000 de războnici, cărora li se adăugau alte zeci de mii de auxiliari. Amenințarea era deosebit de serioasă, Ștefan cel Mare, în calitate de unic apărător al întregii creștinătăți se vede nevoit să ceară ajutor militar la curțile Europei. Primește în schimb laude și încurajări.
În fața unui asemenea colos, Ștefan reușește totuși să strângă aproape 40.000 de oșteni moldavi cărora li se adaugă un contingent de secui de circa 5.000 de oameni. În calea urgiei musulmane, Ștefan cel Mare opune eficienta tactică a pârjolirii pământurilor, retragerii populației, otrăvirii fântânilor, astfel ca invadatorii să simta foamea, setea și bolile. Soliman Pașa dorea să termine treaba cât mai repede. Strateg iscusit, el își dă seama că un război de uzură nu i-ar aduce decât probleme. Convins că armata Semilunii va căuta orice prilej pentru a da încleștarea finală, Ștefan ordonă retragerea spre Vaslui. Acolo, Măria Sa alege o zonă strategică bună, situată într-un loc unde dealurile care înconjoară lunca Bârladului se apropiau între ele. Cum dealurile erau împădurite, turcii nu puteau să surprindă oastea Moldovei printr-un atac din flanc.
În zorii zilei de 10 ianuarie, avangarda otomană zărea pentru prima dată oastea moldovenească printre aburii cețoși ai luncii Bârladului. Armata dușmană era deja slăbită de marșurile lungi peste care se adauga lipsa alimentelor și a odihnei. Cu câteva zile înainte de bătălie, vremea s-a încălzit, în consecință zăpezile începuseră să se topească transformând lunca într-o mlaștină vâscoasă. Conform cronicarului turc Kemal Pașa Zade, Ștefan a oprit înaintarea turcă trăgând în aceștia cu tunuri, bombarde și săgeți. Prinși în valea înconjurată de păduri, otomanii nu se pot replia să înconjoare pozițiile moldovenești din cauza copacilor și a terenului mlăștinos. Lupta se transformă într-un conflict de uzură, din care moldovenii ies avantajați datorită pozițiilor mai bune. Același Kemal-Zade ne spune că în fața neputinței străpungerii liniilor moldovenești, Mihaloglu Ali-Bei, o curajoasă căpetenie otomană a organizat un „buluc“ compus din ieniceri de elită „pentru al căror suflet bătălia era o plăcere“, și s-a avântat în fruntea lor asupra moldovenilor. Manevra pare să fi reușit pe moment, ienicerii pătrunzând în rândurile moldovenilor. Lupta se transformă într-o încleștare cumplită. Cum orice bătălie are un moment critic, un punct de răscruce în care totul se poate răsturna, acesta este momentul maxim al luptei de la Podul Înalt. Conștient de acest lucru, sesizabil doar de strategii de geniu ai istoriei, Ștefan cel Mare pregătește atacul final dublat de un șiretlic eficient. Pentru a-i deruta și mai rău pe turci, ordonă ca sătenii plasați pe dealurile din față să facă un zgomot cât mai mare din trâmbițe, tobe și buciume. Turcii crezând că vor fi atacați din flancul stâng, se regrupează și se pregătesc de apărare. Atunci, Ștefan cu grosul armatei cade ca un fulger în spatele turcilor retezându-le orice eventuală retragere. Totul se transformă încet, încet într-o masă amorfă de ghioage, securi, coase, paloșe și lănci. Mândria sultanului este zdrobită fără drept de replică.
Pierderile au fost uriașe. Nicăieri vreo armată musulmană nu mai fusese decimată în asemenea hal. Chiar cronicile turce afirmă că atunci au fost tăiați 40.000 de ieniceri și spahii, o sumă enormă pentru oamenii acelor timpuri. Șocul psihologic s-a transmis într-o clipită. Văzând ce soartă crudă-i macină pe cei mai buni războinici ai armatei, restul soldaților turci intrară în panică și au fugit. Încercările lui Soliman de a organiza o rezistență au fost sortite eșecului. Cronicarul polonez, Jan Duglozs, contemporan cu marele Ștefan, scrie la rândul său: „Foarte puțini turci și-au putut găsi mântuirea prin fugă, căci, mulți s-au înecat în apa Siretului, chiar și aceia care au scăpat și au ajuns până la Dunăre, au fost uciși acolo de moldoveni care aveau cai mai iuți, sau au fost înecați“. Cronica lui Kemal-Pașa-Zade este încă mai sumbră: otomanii au pierdut un număr de 40 de stindarde de luptă, un număr record în istoria Turciei. Ștefan cel Mare a tras în țeapă toți prizonierii turci, în afara de câteva pașale. Pentru a scăpa de numărul imens de cadavre turcești care, dacă s-ar fi descompus odată cu venirea primăverii, ar fi dezlănțuit molime asupra Moldovei, domnitorul ordonă strângerea hoiturilor otomane în movile după care li s-a dat foc.
Victoria zdrobitoare are reverberații în întreaga lume. Cei mai fericiți sunt creștinii sârbi, bulgari, greci și armeni care gemeau sub asuprirea turcilor. Ștefan primește laude și aprecieri din Persia până la Papa Sixtus al IV-lea care trece peste deosebirile de rit religios și îl numește „Atletul lui Hristos“. Cronicile se întrec între ele în laude și mulțumiri la adresa domnitorului. Așa ne-a fost dat și nouă, românilor, să scriem o pagină importantă din Istoria Lumii și Europei!
 

Ultimele din categoria Fotografii artistice

Pe aceeași temă

Recomandările zilei

Citește și