Muntele Tabor
Muntele Tabor, complet izolat în mijlocul câmpiei Esdrelonului, cu o înălțime de 588 m și cu o vastă platformă pe pisc, este muntele cel mai reprezentativ din Galileea. Un pelerin din secolul trecut îl descria astfel: muntele „se înalță în față ca un moment de extaz care a luat formă terestră, ca o piatră kilometrică a creației, ca un altar al ținutului care este de la sine un templu al lui Dumnezeu“. Alți pelerini ne informează că acest munte acoperit de pini, de tufișuri de stejar și terebint era populat nu numai de mulțimea păsărilor care îi înălțau lui Dumnezeu prin cântecul lor un imn veșnic, dar și de lei, urși, mistreți, lupi și alte animale care în timpul nopții strigau cu voce plângătoare, asemenea unor femei în durerile nașterii. Taborul și-a primit numele înainte ca israeliții să sosească în țara promisă, nu se știe de la cine: de la asirieni, de la sumerieni, de la canaaniți sau de la fenicieni. Nici semnificația numelui nu e cunoscută. Pentru Sfântul Ieronim - Tabor înseamnă „veniens lumen“ sau „veniat lux“: lumina care vine, să vină lumina, părere confirmată de unul din numele pe care arabii îl dau muntelui: „Gebel en-Nur“, adică muntele luminii. Prin poziția și frumusețea lui, muntele a fost considerat din cea mai îndepărtată antichitate un loc sacru.
Taborul e fixat de Iosua ca semn de hotar pentru triburile nordice (cf. Ios 19, 22).
Pe Tabor și în jurul lui s-au desfășurat o parte din faptele de vitejie ale lui Debora, Barac și Ghedeon (cf. Jud. 4-6). Cultul idolatriei celebrat de canaaniți pe muntele Tabor nu a dispărut cu desăvârșire și sfârșește prin a-i contamina pe evrei. Împotriva acestui cult idolatric imoral își ridică glasul profetul Osea: „Ascultați lucrul acesta, preoților! Ia aminte casa lui Israel!... Căci pe voi vă amenință judecata, pentru că voi ați fost o cursă la Mițpa și un laț întins pe Tabor!“ (Os 5, 1). Taborul cu statura sa impunătoare l-a inspirat pe profetul Ieremia când l-a descris pe Nabucodonosor, cel care avea să vină și să aducă pedeapsa: „Ca Taborul printre munți, cum înaintează Carmelul în mare, așa va veni“ (Ier. 46, 18). Și tot Taborul îl inspiră pe psalmistul David când vrea să-l preamărească pe Dumnezeu: „Taborul și Hermonul cântă numele tău“ (Ps 89, 12). În Vechiul Testament muntele a servit israeliților pentru transmiterea semnelor luminoase care vesteau luna nouă.
De muntele Tabor este legată însă în primul rând Schimbarea la Față a lui Hristos. Evanghelia nu numește muntele pe care s-a petrecut evenimentul, dar tradiția creștină din cele mai vechi timpuri a considerat că acesta este locul unde Iisus și-a arătat strălucirea în fața celor trei ucenici ai săi (Mt 17,1-9).
Muntele Tabor se ridică pe partea nord-estică a depresiunii Yizreel. A jucat un rol important in istoria biblică, iar tradiția îl leagă de Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Muntele este localizat strategic pe vechea stradă principală nord-sud și a fost o fortăreață importantă în timpul perioadei grecești, romane și în timpul cruciadelor. Muntele Tabor este localizat la 9 km est de Nazareth. Este un munte rotund, vizibil din toată împrejurimea. Nu este un vulcan stins așa cum s-ar parea. În antichitate era străbătut de mai multe străzi: Via Maris (din depresiunea Yizreel până în Marea Galileii), valea Iordanului și Bet Shean via Ein Dor. De pe deal priveliștea către depresiunea Yizreel este minunată, dealurile care o înconjoară fiind Givat Hamoreh, iar la nord Muntele Hermon (asa cum se spune în Psalmi 88, 13: „Miazănoapte și miazăzi Tu ai zidit; Taborul și Ermonul în numele Tău se vor bucura.“)
Pe vârful muntelui există trei secțiuni: zona basilicii franciscane, zona bisericii grecești (partea de nord-est) și ruinele lui Flavius (partea de vest).
La prima revoltă împotriva romanilor, muntele Tabor, fortificat de Iosif Flaviu, a fost unul din punctele de rezistență cele mai puternice din Galileea. Romanii au reușit să-l cucerească după ce, printr-o stratagemă abilă, i-au atras pe luptători în câmpie.
După o tradiție relatată de Origen se spune că pe acest munte creștinii venerau Schimbarea la Față a Domnului, primele sanctuare creștine apărând în secolul al IV-lea, în perioada bizantină. Documentele ne informează că Sfânta Elena a urcat pe muntele Tabor și, după ce a descoperit locul unde s-a petrecut Schimbarea la Față, a construit o biserică în cinstea Mântuitorului și a celor trei apostoli. De asemenea este menționată o scară cu 4.340 de trepte de piatră care urcă din vale până pe vârful muntelui.
La anul 570 pelerinul anonim din Piacenza scrie că a văzut pe muntele Tabor cele trei bisericuțe construite de bizantini una pentru Mântuitorul, una pentru Moise și una pentru Ilie, după cum dorise apostolul Petru. În secolele următoare muntele era populat de numeroși călugări care, pentru un timp, au avut în fruntea lor un episcop ce depindea de Nazaret.
La venirea cruciaților, Tancred, principele Galileii, a construit pe Tabor o bazilică și o mănăstire benedictină depinzând de Cluny. Abatele de Tabor avea titlul de arhiepiscop cu dreptul de a purta pallium – semnul distinctiv al arhiepiscopilor. Trupele trimise de Saladin s-au lovit de rezistența călugărilor benedictini, a servitorilor și refugiaților din interiorul zidurilor. Biserica și mănăstirea au fost salvate. Sarazinii s-au mulțumit să devasteze mănăstirea ortodoxă „Sfântul Ilie“ de alături. O parte dintre călugări au fost masacrați, o parte au fugit și prezența lor pe muntele Tabor nu mai este semnalată până în anul 1737. În cele din urmă sultanul Baibars a ocupat muntele distrugând, așa cum a făcut pretutindeni, biserica și mănăstirea. În secolele următoare muntele a rămas abandonat și pustiu. Puținii pelerini care l-au mai vizitat notează că în ruinele bisericilor, palatelor, turnurilor și mănăstirii de odinioară fiarele sălbatice își făcuseră vizuini. Mai târziu franciscanii mai urcau din când în când și celebrau Liturghia printre ruine.
Ghizii, localnici ignoranți, prezentau puținilor vizitatori tot felul de inepții. Un pelerin din secolul al XII-lea notează: „Creștinii sirieni, iacobiți, georgieni, abisinieni și alții, care locuiesc în această regiune cred că Adam, primul om a încălcat porunca lui Dumnezeu pe muntele Tabor și că la sfârșitul veacurilor patru îngeri vor vesti ziua judecății de pe acest munte“.
Pe Muntele Tabor se petrece în fiecare an o minune mai puțin cunoscută despre care cei necredincioși spun că ar fi doar un simplu fenomen meteorologic. De praznicul Schimbării la Față a Domnului în noaptea din 18 spre 19 august pe Muntele Sfânt al Taborului în timpul Sfintei Liturghii oficiate la Mănăstirea grecească, se coboară asupra Mănăstirii un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obișnuit. Odată cu privegherea ce se face în biserică, din vârful muntelui se poate vedea pe cerul întunecat, dinspre Nazaret, la o distanță destul de mare, o bucată portocalie care se tot mută și vine perpendicular pe biserică și stă așa, până la douăsprezece-unu noaptea sub forma unei limbi portocalii întunecate. Odată cu începerea Sfintei Liturghii, dar mai ales din momentul Heruvicului, norul luminos începe să se deplaseze din orizont spre Muntele Tabor. În acest timp norul capătă felurite forme iar din din el încep a se desprinde fâșii, mingi rotunde, lunguiețe, sub formă de îngeri și de păsări, ajungând deasupra turlei bisericii (biserica este prevăzută în vârful turlei cu o terasă unde credincioșii se urcă).