Importanţa vieţii de familie, tema dezbătută în Germania cu prilejul Adunării Eparhiale

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

Importanţa vieţii de familie, tema dezbătută în Germania cu prilejul Adunării Eparhiale

La începutul lunii mai au avut loc la sediul mitropolitan din Nürnberg Conferinţa preoţească anuală şi Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, prezidate de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Serafim Joantă, alături de care s-a aflat PS Episcop Vicar Sofian Braşoveanul. Evenimentul a fost onorat cu prezenţa părintelui Nicolae Tănase, preot la parohia Valea Plopului (jud. Prahova), cunoscut pentru misiunea sa în apărarea vieţii prin intermediul Asociaţiei „Pro Vita pentru născuţi şi nenăscuţi”.

Conferinţa preoţească şi Adunarea Eparhială ale Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austria şi Luxemburg au fost programate anul acesta în zilele de vineri şi sâmbătă (2-3 mai), avându-se în vedere zilele libere de la începutul acestei luni, care au putut fi fructificate de cei veniţi de la mare distanţă pentru această întâlnire. Conferinţa preoţească a fost precedată de săvârşirea Tainei Sfântului Maslu - care face parte din programul obişnuit al zilelor de vineri la Catedrala Mitropolitană „Sf. M. Mc. Dimitrie şi Sf. Martiri Brâncoveni” – şi la care au participat, alături de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Serafim, numeroşi preoţi şi credincioşi, care s-au închinat apoi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria”adusă la Nürnberg din satul Baytali, regiunea Odessa (Ucraina).

După cină, Întâistătătorul românilor ortodocşi din centrul Europei a salutat prezenţa numeroasă de preoţi şi credincioşi la Centrul Mitropolitan, iar apoi a dat cuvântul invitatului din acest an, părintelui Nicolae Tănase, care a conferenţiat pe tema: „Viaţa de familie şi spovedania preotului”. Subiectul ales se află în legătură cu tematica specială a Anului Sfintelor Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei şi a avut în vedere importanţa vieţii de familie potrivit rânduielilor creştine, pe care preoţii şi preotesele trebuie să o aibă, pentru a fi modele de urmat în parohie. Educaţia sănătoasă în familia preoţească, potrivit Sfintelor Scripturi şi a tradiţiilor creştine, oglindeşte o credinţă autentică a slujitorilor altarului. Preotesele dreptcredincioase, care au devenit prin căsătorie un singur trup cu soţii lor, se bucură şi ele de cinstea preoţilor, dar  totodată sunt co-responsabile cu preoţii pentru buna rânduială a familiilor din parohiile în care slujesc drept exemple. Vorbind despre naşterea şi creşterea de copii în familiile preoţeşti, părintele Tănase a expus în detaliu problema actuală a lipsei urmaşilor şi consecinţa ei pe viitor. Părintele a răspuns întrebărilor venite din partea celor de faţă, concentrate în special pe probleme practice în familia şi pastoraţia preoţilor, iar  discuţiile au continuat până aproape de miezul nopţii. 

Sâmbătă dimineaţa, Sfânta Liturghie arhierească a adunat la acelaşi potir pe arhiereii, preoţii şi diaconii eparhiei din ţările de limbă germană, în cadrul căreia s-au împărtăşit şi foarte mulţi credincioşi, mulţi dintre ei delegaţi ai adunărilor parohiale din cuprinsul Arhiepiscopiei, atât altarul cât şi biserica devenind neîncăpătoare pentru sărbătoarea eparhială.

La orele 9.30 au început lucrările Adunării Eparhiale, convocată statutar şi prezidată de IPS Mitropolit Serafim, alături de care s-a aflat PS Episcop Vicar Sofian. După ce s-au ales membrii Biroului Adunării şi s-a dat citire procesului verbal al adunării din 2013, lucrările au continuat cu prezentarea de către IPS Serafim a raportului de activitate pastoral-misionar din anul precedent, în care a explicat importanţa recunoaşterii Bisericii Româneşti între corporaţiile de drept public în câteva landuri germane, cu speranţa ca pe viitor această recunoaştere să se extindă la întreaga ţară. Ierarhul a amintit de creşterea numărului de parohii şi preoţi, ca urmare a prezenţei din ce în ce mai mari a românilor în ţările de limbă germană, iar apoi a vorbit despre importanţa Spovedaniei şi a Împărtăşaniei în viaţa Bisericii.

Înainte de a trece mai departe la ordinea de zi, părintele Nicolae Tănase vorbit despre tragica situaţie a avorturilor în România postdecembristă şi a atras atenţia responsabilităţii preoţilor şi a credincioşilor atât pentru viaţa spirituală, cât şi pentru viitorul unui întreg popor. Părintele a mulţumit sprijinitorilor proiectului de ajutorare a celor mai bine de 400 de copii orfani de la Valea Plopului, care trăiesc şi cresc din contribuţiile a numeroşi credincioşi cunoscuţi sau anonimi, din ţară şi din străinătate.

Ordinea de zi a continuat cu raportul departamentelor de misiune din cadrul Arhiepiscopiei (liturgic, educaţie şi cateheză, tineret, misiune şi tipărituri, asistenţă socială, penitenciare), cu alegerea noilor membri ai Consiliului şi Consistoriului Eparhial, iar apoi cu discutarea şi supunerea la vot a unor modificări la Statutul de Organizare şi la Regulamentul Interior al Arhiepiscopiei, necesare în întâmpinarea noilor realităţi ale ultimilor ani. Pr. Teofil Herineanu, Consilier economic, a dat citire raportului financiar pe anul 2013, iar apoi a fost dezbătut şi votat planul bugetar pe anul 2014, incluzând ajutorarea Centrului Bisericesc de la München şi a Parohiei din Berlin, în vederea construcţiei de noi lăcaşuri de cult. În final, fiecare preot a putut lua cuvântul în vederea discutării situaţiilor particulare din fiecare parohie. (Sursa: mitropolia-ro.de)