Împreună pe drumul schimbării
Timp de două zile, ne-am cunoscut și am pus bazele unei promițătoare prietenii, ce nădăjduim că va rodi frumos. Această echipă va reprezenta, într-o oarecare măsură, vocea tinerilor? Asta ne dorim. Prima dezbatere în lunga noastră călătorie a avut ca scop răspunsul la întrebarea: „Cine este tânărul și care sunt nevoile lui?”. Această întrebare a fost urmată de o alta: „Care sunt provocările tinerilor astăzi?”.
„Chiar și cel mai lung drum începe cu un singur pas”. În ziua a șasea a lunii lui Cuptor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, nouă tineri din filialele ATOR ale celor trei județe din Arhiepiscopia Iașilor ne-am întâlnit la Mănăstirea Zosin, pentru o ședință de lucru. Primul pas în constituirea Consiliului Tinerilor și drumul anevoios al schimbării. Tineri de vârste diferite, cu pasiuni diferite, însă având un scop comun – să descoperim și să încercăm răspunsuri la căutările și problemele noii generații de elevi liceeni.
Timp de două zile, ne-am cunoscut și am pus bazele unei promițătoare prietenii, ce nădăjduim că va rodi frumos. Această echipă va reprezenta, într-o oarecare măsură, vocea tinerilor? Asta ne dorim. Prima dezbatere în lunga noastră călătorie a avut ca scop răspunsul la întrebarea: „Cine este tânărul și care sunt nevoile lui?”. Această întrebare a fost urmată de o alta: „Care sunt provocările tinerilor astăzi?”. Discuțiile pe aceste întrebări au fost lungi, deoarece am descoperit că necazurile generației tinere sunt variate, unele părând fără ieșire. Am încercat, însă, să schițăm împreună soluții pentru problemele care ni s-au părut nouă a fi cele mai reprezentative.
În sesiunea a doua de lucru, părintele Nicodim Petre, responsabilul Departamentului de Misiune pentru Tineret din Arhiepiscopia noastră ne-a ghidat pe drumul nostru, dezvăluindu-ne cele trei călăuze care ne vor ajuta în munca noastră: viziunea, misiunea și valorile creștine pe care să clădim activitatea în următorii doi ani.
Prima zi de lucru s-a încheiat odată cu începerea Vecerniei când, împreună, în biserică, ne-am rugat pentru reușita proiectelor ce ni le-am propus. Lumina lină a Sfintei Slave ne-a umbrit și pe noi. Următoarea zi a debutat cu participarea la Sfânta Liturghie, succedată de o altă sesiune în care ne-am stabilit sarcinile și rolurile. Echipa s-a împărțit în trei, după numărul celor trei departamente de lucru: evenimente, comunicare și formare. Fiecare mergem acum pe poteci diferite, ghidându-ne după harta strategică creată în aceste zile, cu scopuri și îndatoriri bine stabilite, urmând a le îndeplini pe toate, până la întâlnirea viitoare. Sperăm ca la finalul călătoriei, puzzle-ul să fie gata, să ne apropiem de ceea ce ne-am propus: oferirea, după puterile noastre, de soluții pentru tinerii ce se află în căutare, în confuzie sau în descurajare. Doamne, ajută-ne pe noi!
(Andreea Țuțuianu, A.T.O.R Târgu-Neamț)