„Împreună spre Înviere” – program educativ-catehetic organizat de Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi în Postul Mare 2026

Arhiepiscopia Iaşilor

„Împreună spre Înviere” – program educativ-catehetic organizat de Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi în Postul Mare 2026

În perioada 1 februarie – 5 aprilie 2026, Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi, în colaborare cu Biroul de catehizare al Protopopiatului și ATOR Dorohoi a desfășurat cea de-a treia ediție a programului educativ-catehetic „Împreună spre Înviere”, adresat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. 

Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la inițiativa pr. Apetrei Ionuț-Ștefan, protopop al Protopopiatului Dorohoi, și derulat în conformitate cu duminicile perioadei Triodului, programul a oferit participanților prilejul de a îmbina activitățile educative cu cele duhovnicești, într-un cadru cald și prietenos, favorabil formării și comuniunii. Întâlnirile săptămânale, organizate la sediul Protopopiatului Dorohoi, au adus împreună copii dornici să descopere frumusețea credinței trăite și bucuria de a fi împreună.

Pe parcursul Postului Mare, cei mici au luat parte la numeroase activități, dintre care amintim: 

  • 7 februarie – cateheza „Familia, școala iertării și a iubirii. Pilda fiului risipitor”, susținută de pr. prof. Pristavu Cosmin-Constantin; 

  • 14 februarie – activitatea „Lumea devine mai frumoasă prin fapte bune!”, coordonată de pr. prof. Pristavu Cosmin-Constantin;

  • 21 februarie și 14 martie – Atelier de muzică, susținut de prof. Gorgan Lavinia;

  • 28 februarie – cateheza „Bunica Maria și sămânța credinței”, susținută de pr. protopop Apetrei Ionuț-Ștefan și pr. prof. Iftodi Marian-Liviu;

  • 7 martie – atelier de mărțișoare, coordonat de masterand Damian Alexandra-Niculina și Ifrim Alexia; 

  • 21 martie – activitatea „Scara virtuților”, susținută de pr. Butnariu Ioan-Silviu; 

  • 28 martie – vizionare de film și Atelier ProVita, susținute de Subotnicu Iasmina și Avasilenei Anitta-Marcela, voluntare ATOR Dorohoi; 

  • 29 martie – participare la Marșul pentru Viață;

  • 30 martie – participare la Concertul de pricesne al Protopopiatului: Corul Catedralei, coordonat de prof. Gorgan Lavinia și Trupa de teatru „Sfântul Stelian”, coordonată de prof. Onofrei Ana Maria;

  • 4 aprilie – participare la Pelerinajul de Florii; 

  • 5-10 aprilie – participare la slujbele Deniilor din Săptămâna Mare. 

Prin varietatea activităților propuse – de la cateheze și ateliere creative, până la momente artistice și participări la evenimente cu caracter comunitar și liturgic – programul a urmărit apropierea copiilor de valorile credinței și cultivarea unei vieți echilibrate, în care bucuria comuniunii să ocupe un loc central. 

În același timp, inițiativa a oferit o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber, punând accent pe relaționare, creativitate și implicare activă, într-un context marcat tot mai mult de izolarea în mediul digital. 

Încheierea activităților a fost marcată de un sentiment de recunoștință și împlinire, atât din partea copiilor, cât și a formatorilor implicați, care au mărturisit bucuria de a fi împreună într-un astfel de demers. Programul „Împreună spre Înviere” se conturează, astfel, ca o lucrare frumoasă și ziditoare pentru comunitatea din Protopopiatul Dorohoi, aducând lumină și rod duhovnicesc în inimile celor mici, în așteptarea praznicului Învierii Domnului.

(Pr. Pristavu Cosmin-Constantin)

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!