„Înaintașii acestei parohii l-au ales ca ocrotitor pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“

Arhiepiscopia Iaşilor

„Înaintașii acestei parohii l-au ales ca ocrotitor pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“

Biserica parohiei Buhalnița din județul Neamț și-a cinstit, ieri, ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Biserica parohiei Buhalnița din județul Neamț și-a cinstit, ieri, ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Așa cum este tradiția din fiecare an, hramul acestui sfânt lăcaș este sărbătorit în prima joi după Rusalii.
Clopotele uneia dintre cele mai frumoase biserici ctitorite de voievodul Miron Barnovschi i-au chemat și în acest an la slujba de hram pe credincioșii din parohia Buhalnița și pe toți care se află la poalele Muntelui Ceahlău. Pe o vreme însorită, sfântul lăcaș, care impresionează prin culoarea albă atât la interior, cât și la exterior, i-a primit încă de la primele ore ale dimineții pe cei care și-au manifestat dorința de a se ruga lui Dumnezeu mai întâi în timpul slujbei Utreniei.

În testamentul pe care Miron Barnovschi îl scria de la Constantinopol, înainte de a fi ucis, vorbea despre biserica lui astfel: "Eu nu cred să existe un loc mai frumos și mai tihnit pe lume decât locul de la mănăstirea mea, din Șesul Hangului, la poalele muntelui". La hramul Mănăstirii Buhalnița participa adesea, alături de ctitorul Miron Barnovschi, Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul de atunci al Moldovei. Tradiția serbării hramului în prima joi după Rusalii se explică astfel: în anul 1415, în prima joi de după Duminica Mare, în drumul lor spre Suceava, moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au poposit și în biserica Mănăstirii Buhalnița de atunci. În semn de recunoștință pentru binecuvântarea pe care o primiseră, credincioșii și slujitorii mănăstirii au hotărât ca al doilea hram al bisericii să fie prăznuit întotdeauna joi, după Duminica Mare.
Așa cum se întâmplă în fiecare an, la această sărbătoare a parohiei Buhalnița participă un numeros sobor de preoți. Anul acesta, când sfântul lăcaș împlinește 552 de ani de la prima atestare documentară, prin grija Maicii Domnului, care ocrotește, alături de Sf. Ioan cel Nou, biserica din Buhalnița, preoții slujitori au venit din cinci protopopiate ale Arhiepiscopiei Iașilor și din Episcopia Maramureșului și Sătmarului să slujească Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost date de corul mixt al Bisericii Buhalnița, dirijat de înv. Ana Amarinei. La Sfânta Liturghie au fost pomeniți toți ctitorii și binefăcătorii bisericii, preoții slujitori cântând împreună cu toți oamenii "Veșnica pomenire" și "Hristos a înviat". În duh de rugăciune, într-o atmosferă de liniște și împreună cu toți cei prezenți, Sfânta Liturghie a fost săvârșită spre lauda lui Dumnezeu și spre mulțumirea pentru binefacerile primite. Cei plecați la Domnul au fost pomeniți și la slujba de parastas care a avut loc după programul liturgic dedicat hramului.

Cuvântul de învățătură de la finalul slujbei a fost ținut de pr. Ioan Ovidiu Iuga de la parohia Tăuții-Măgherăuș, Protopopiatul Baia Mare. "Cu emoție am slujit alături de ceilalți părinți la această sfântă biserică. M-am gândit înainte să vin că poate voi întâlni aici altfel de lucruri, altfel de oameni, altfel de obiceiuri. Oamenii sunt aceiași, cei care răspund chemării Domnului nostru Iisus Hristos, cei care sunt conștienți că în afară de biserică și în afară de Sfânta Cruce nu poate să fie nimic. Prin părțile noastre umblă mulți, veniți cu învățături străine ca să strice unitatea credinței noastre, să împrăștie turma cea sfântă a lui Hristos. Ca risipind oile, să le poată răpi. Ei încearcă să cumpere conștiințe, suflete. Am văzut cât de slabă este credința în sufletul multora, neținând seama de jertfa Mântuitorului Hristos, de sutele de mii de sfinți mucenici și mărturisitori care au suferit batjocuri și schingiuiri pentru Evanghelia lui Hristos. Înaintașii acestei parohii au ales ca ocrotitor un astfel de sfânt, pe Sf. Ioan cel Nou de la Suceava", a spus pr. Ovidiu Iuga. Ca semn de prețuire pentru faptul că s-au alăturat rugăciunilor înălțate Preasfintei Treimi, cei 15 preoți au primit din partea părintelui paroh Cristian Dăscălescu câte un semn de Evanghelie brodat în atelierul Mănăstirii Galata din Iași. Hramul Bisericii Buhalnița s-a încheiat cu o agapă frățească la care au participat cei peste 200 de enoriași și pelerini.

Citește despre: