Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul lui Mircea Eliade
Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae a oficiat sâmbătă, 15 septembrie 2018, o slujbă de pomenire pentru Mircea Eliade în cimitirul Oak Woods din Chicago.
La slujbă au asistat participanţii Simpozionului de Spiritualitate Ortodoxă al Mitropoliei, desfăşurat la University of Chicago, Divinity School, universitate care l-a avut profesor pe Mircea Eliade în perioada 1964-1986. Tema celei de-a 10-a ediţii a Simpozionuluia fost: „Mai multe neamuri, o singură credință. Identitatea creștin-ortodoxă în America de azi” („Many Nations, One Faith. Orthodox Christian Identity in Contemporary America”).
În deschiderea evenimentului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae a vorbit despre rațiunile și scopurile organizării Simpozionului de Spiritualitate Ortodoxă începând cu anul 2007. Ierarhul a amintit apoi temele precedentelor nouă ediții ale Simpozionului pentru a oferi o imagine asupra problematicii abordate.
Tema din acest an a avut o legătură cu tematica anului 2018 şi a prezentat relația dintre Biserică și Națiune. Au fost susţinute referate, după cum urmează:
- Prof. Chad Hatfield, președintele Facultății de Teologie Ortodoxă Sf. Vladimir din New York: The Witness and Foundation for Mission in North American from the Lives of American Saints.
- Paul L. Gavrilyuk, University of St. Thomas din Saint Paul, MN: Ordo Amoris: Lessons from St. Augustine and Vladimir Solovyov on the Love of God, neighbor, nation, and enemies.
- Conferențiar Nicolae Moșoiu, Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Andrei Șaguna” din Sibiu, România: „Christ is formed (morphothe) in you” (Gal 4:19) – Church and nation in Father Dumitru Stăniloae ‘s theological thinking.
- Prof. Bogdan Bucur, Departamentul de Teologie, Duquesne University, Pittsburg, PA: Orthodox Identity in my slice of today’s America: Anecdotal observations of a struggling parent, priest, and academic.
- Nathanael Wood, Orthodox Christian Studies Center, Fordham University, New York: Christian Civilizational Nationalisms and the East-West Divide.
- Octavian Gabor, Methodist College, Peoria, IL: Communism: the attempt to deification without God – reflections on Andrei Scrima’s thought.
- Mile Subotic, Old Holy Resurrection Serbian Orthodox Church, Chicago, IL:A New Perspective on the Role of Saint Bishop Nikolai (Velimirovich) in the Formation of the Serbian Orthodox Diocese of the United States and Canada.
Adrian Guiu, doctor în teologie la Universitatea din Chicago, și Fr. Elijah Muller, capelanul organizației locale a tinerilor ortodocși (Orthodox Christian Fellowship) au fost moderatorii simpozionului.
Dl. Tiberiu Trifan, Consulul general al României la Chicago, împreună cu soția s-au numărat printre participanți. Simpozionul s-a încheiat duminică, 16 septembrie, cu oficierea Sfintei Liturghii în catedrala din Chicago.
Sursa: basilica.ro