Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a slujit la hramul Chiliei „Buna Vestire” a Schitului Lacu

Arhiepiscopia Iaşilor

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a slujit la hramul Chiliei „Buna Vestire” a Schitului Lacu

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit în zilele de sâmbătă şi duminică la hramul Chiliei „Buna Vestire” a Schitului Lacu din Muntele Athos.

De Sărbătoarea Bunei Vestiri după calendarul iulian nerevizuit, ierarhul a oficiat în ajun Slujba Privegherii care a început la ora 18:00 şi s-a încheiat a doua zi la ora 03:30.

Duminică, de la 07:00, au fost oficiate Ceasurile şi Sfânta Liturghie.

În timpul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Teofan l-a hirotonit întru preot pe ierodiaconul Paisie, viețuitor al Schitului Lacu, la Chilia „Buna Vestire”, a cărei obște se află sub ascultarea Ieroschimonahului Ştefan Nuţescu. Ierodiaconul Paisie este bibliotecar al Schitului şi are şi ascultarea de traducător.

Răspunsurile liturgice au fost cântate antifonic, la cele două strane, în limbile greacă şi română. La slujbele dedicate hramului au participat numeroşi pelerini, dar şi reprezentanţi ai oficialităţilor de stat din ţara noastră.

Aparţinând administrativ de Mănăstirea „Sfântul Pavel”, Schitul Lacu mai este cunoscut sub numele de Schitul românesc „Sfântul Dimitrie”. Schitul idioritmic Lacu îşi datorează existenţa ca urmare a dezvoltării unei mici aşezări, kelia (chilie), care se afla pe acel loc în secolul al XVIII-lea. În prezent, este locuit de câţiva monahi români.

Sursa: https://basilica.ro/muntele-athos-mitropolitul-teofan-a-slujit-la-hramul-chiliei-buna-vestire-a-schitului-lacu/

Citește despre: