A început anul școlar la Grădinița „Varlaam Mitropolitul”

Arhiepiscopia Iaşilor

A început anul școlar la Grădinița „Varlaam Mitropolitul”

Ziua de luni, 2 septembrie 2019, a reprezentat cei aproximativ 120 de copii și părinții acestora, începutul anului școlar la Grădinița „Varlaam Mitropolitul” din Iași. Evenimentul de astăzi a început cu binecuvântarea lui Dumnezeu, astfel, educatorii instituției de învățământ, copiii și părinții prezenți au participat la o slujbă de Te-Deum.

Zeci de copii, dimpreună cu părinţii şi educatorii lor au participat luni, 2 septembrie 2019, la începutul anului şcolar, la Grădiniţa „Varlaam Mitropolitul”. Festivitatea de deschidere a noului an a început cu slujba de Te Deum, oficiată de părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături slujind şi părintele Narcis Constantin Axinte, consilierul Sectorului de asistenţă socială şi medicală „Diaconia”.

13 educatori şi asistenţi educaţionali pentru 115 copii

„Pruncii pe care Dumnezeu îi rânduieşte în familia fiecăruia sunt ca o binecuvântare care aduce slavă în vieţile noastre, aduce recunoştinţă în vieţile noastre, aduce această întâlnire minunată şi cu Dumnezeu, şi cu cel de lângă noi şi, iată, astăzi, şi cu toţi ceilalţi părinţi, şi cu copiii, care, într-o formă sau alta, ridică la fileul existenţei noastre diferite provocări. De câteva săptămâni, toată echipa de la Grădiniţa «Varlaam», dimpreună cu toată echipa de la Şcoala «Varlaam», pregăteşte în mod intens această întâlnire cu părinţii”, a declarat părintele Hrisostom Rădăşanu, consilierul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor.

În prezent, Grădiniţa „Varlaam Mitropolitul” este parte a Şcolii „Varlaam Mitropolitul” şi are ca principiu educaţia personalizată, care dezvoltă atât dimensiunea cognitivă (IQ), cât şi pe cea emoţională (EQ), având mereu în centru dimensiunea spirituală (SQ), esenţială în împlinirea vieţii. Stilul oferit de unitatea de învăţământ îi inspiră pe copii să-şi descopere şi să-şi cultive măreţia, să recunoască şi să admire frumosul în natură şi în oamenii din jur, să observe şi să cultive legăturile profunde şi sensul în activităţile din viaţa lor. Grădiniţa numără un colectiv de 115 copii şi 13 educatori şi asistenţi educaţionali.

Citește despre: