A început cea de-a doua ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova
În după amiaza zilei de vineri, 23 august 2019, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a început cea de-a doua ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova – ITOM 2019. Peste 1400 de tineri din întreaga regiune a Moldovei și nu numai, s-au întâlnit la Iași pentru a participa timp de 3 zile la diferite conferințe, sesiuni și activități de dezvoltare. Slujba de Te Deum a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Evenimentul ITOM reunește la Iași, timp de 3 zile, peste 1400 de tineri și adolescenți din întreaga regiune a Moldovei dar și din zona Basarabiei, Cernăuți și Ialomița. Participanții de anul acest sunt coordonați și sprijiniți de aproximativ 250 de voluntari, responsabili cu buna desfășurare a activităților.
Tinerii s-au adunat vineri, 23 august a.c., începând cu ora 18.00, pe esplanada din fața Catedralei Mitropolitane din Iași, și au participat la slujba de Te Deum săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, în prezența IPS Părinte Mitropolit Teofan, a autorităților locale și centrale, care au transmis la rândul lor un cuvânt de bun venit.
În cadrul cuvântului de primire, Părintele Mitropolit Teofan a oferit trei răspunsuri la întrebarea adresată „De ce ITOM?”: „De ce ITOM? Aș încerca trei răspunsuri. Pentru că tânărul este definit prin libertate, prin iubire, prin entuziasm, prin spontaneitate, și ce ne poate ajuta mai mult să descoperim aceste valori, să le trăim și să transmitem mai departe, decât relația noastră cu Dumnezeu? Dacă Dumnezeu vă va face liberi, spune Sfânta Scriptură, cu adevărat liberi veți fi. De ce ITOM? Pentru că sunt atâtea forme de întuneric care încearcă să acapareze viața tinerilor, și participând la această întâlnire, conștientizați «armele» cu care vă dotează Biserică să rezistați și să luptați împotriva acestor forțe care vor să vă acapareze lăuntrul vostru. În al treilea rând, pentru că este ITOM, tinerii din Moldova, vrem să arătăm că în ciuda despărțirilor, Moldova este una”.
După oficierea slujbei de mulțumire, tinerii au participat la un mini-concert susținut de Ansamblul cameral de muzică veche Anton Pann, și s-au rugat împreună, participanții citind la final rugăciunile de seară.
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova creează cadrul în care tinerii să poată găsi modele și trăi experiențe formatoare care să-i apropie de Biserică prin împărtășirea valorilor tradiționale, stimulându-i pe tineri să se implice în viața societății și îndemnându-i pe aceștia să facă în primul rând o îmbunătățire în viețile lor pentru a aduce un plus valoare în societatea în care trăiesc. Aflat la a doua ediție, evenimentul reprezintă un răspuns la dorința tinerilor de a se întâlni, de a găsi răspunsuri la întrebările lor. După organizarea la Iași în anul 2017 a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși – ITO 2017 la care au participat 6250 tineri din 34 de țări – ITO Moldova a devenit o tradiție și un eveniment așteptat de tinerii din regiunea Nord Est și din Municipiul Iași. Timp de trei zile, oraşul celor şapte coline va reuni în inima sa 1.400 de tineri ortodocşi din judeţele Iaşi, Neamţ, Botoşani, Suceava, Bacău, Vaslui, Ialomiţa, dar şi 248 de voluntari care se pregătesc să-i primească şi să-i bucure pe tinerii participanţi.
Pentru mai multe detalii cu privire la acest eveniment, vă invităm să urmăriți pagina de facebook Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova - Iași 2019 sau puteți afla informații pe site-ul www.itomiasi.ro.