,,Început de an şcolar cu hăinuțe și ghiozdan!” – Campanie umanitară desfășurată în Arhiepiscopia Iașilor
Pentru că, mai mult ca oricând, trăim cu bucurie reînceperea școlii, după o perioadă când copiii au fost nevoiți să se izoleze, Fundaţia Medicală Providenţa, în colaborare cu Policlinica Povidența și cu sprijinul Paraclisului Mitropolitan „Sfântul Nicolae Domnesc”, desfăşoară o Campanie umanitară intitulată ,,Început de an şcolar cu hăinuțe și ghiozdan!”, dedicată copiilor din familii aflate în dificultate.
Astfel, persoanele doritoare să ofere ajutor au contribuit pentru sprijinirea a 11 copii proveniți din familii numeroase și familii monoparentale, pentru ca aceștia să aibă posibilitatea să meargă la școală cu rechizite și cu hăinuțe adecvate anotimpului în care ne aflăm.
Pe această cale dorim să le mulțumim tuturor colaboratorilor implicați în acțiunea socială pe care am desfășurat-o.