A început Școala de vară la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani

Arhiepiscopia Iaşilor

A început Școala de vară la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani

Luni, 4 iulie 2022, Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani a început cea de-a zecea ediție a Școlii de vară, deschizând porțile pentru 170 de participanți înscriși în proiect, copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani.

Proiectul educațional de voluntariat interinstituțional „Rugăciunea în viața micului creștin” este coordonat de către părintele protopop Petru Fercal, prof. Olguța Șchiopu, inspector școlar pentru învățământul primar la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, precum și de către Elena Șoptea și Oana-Gabriela Adomnoae de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani. Partenerii implicați sunt: Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” Botoșani, Poliția Locală Botoșani, Muzeul Județean Botoșani, Centrul Militar Județean Botoșani și Protopopiatul Botoșani.

În contextul declarării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2022. „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” şi „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț”, s-a propus derularea proiectului educațional Şcoala de vară „Rugăciunea în viața micului creștin”, cu activităţi care să-i apropie pe copii de inimoșii dascăli, de rugăciune, de morala creştină, de învăţăturile Sfintei noastre Biserici.

Perioada de derulare a proiectului este 4 iulie - 26 august. Programul este de luni până vineri, între orele 10.00 și 12.00. În jur de 50 de cadre didactice, profesori, educatoare și învățători, împreună cu 56 de elevi voluntari de la colegiile și liceele din Botoșani, după un orar bine stabilit, vor desfășura activități specifice cu elevii, după cum urmează: dezvoltare personală, limbi străine, pictură, jocuri interactive, cateheze, muzică, ateliere de cusut, sport și altele.

După rugăciune și după binecuvântarea părintelui paroh Petru Fercal, prof. Olguța Șchiopu, coordonator al proiectului, a ținut un cuvânt de deschidere: „Mă bucur foarte mult că sunteți aici și că îmbrățișați această activitate. Chiar dacă noi am intitulat acest proiect Școala de vară, să știți voi, copii, că aici vom desfășura activități ludice, adică bazate pe joc. Veniți zi de zi să vă cunoașteți cu alți elevi, din alte clase, din alte școli, să cunoașteți alți învățători, educatori, profesori. Stimați colegi, ne bucurăm foarte mult că sunteți alături de cei mici și că veți desfășura activități specifice cu cei înscriși în proiect. În data de 26 august, la final de proiect, ne dorim să ne revedem sănătoși și să prezentăm rezultatele obținute. Succes tuturor!”.

După ce copiii au fost împărțiți pe grupe de vârstă și au fost conduși în spațiile destinate desfășurării activităților, inspectorul școlar a mers la fiecare grupă, unde a luat câteva impresii de la copiii participanți și i-a încurajat să se implice activ la aceste întâlniri, a consiliat tinerii voluntari, aceștia fiind, în mare parte, de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani și i-a îndrumat atât pe ei, cât și pe profesori, să se dedice cu dragoste în formarea acestor tineri, ca într-adevăr să devină buni creștini și oameni de nădejde pentru țară.

Văzând curtea bisericii plină de copii, jucându-se și bucurându-se, se adeveresc cuvintele Mântuitorului care ne spune „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 18, 16).

Citește despre: