Începutul Anului Bisericesc în Parohia Curături

Arhiepiscopia Iaşilor

Începutul Anului Bisericesc în Parohia Curături

Sâmbătă, 1 septembrie, Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Curături, comună Ciurea, Protopopiatul Iași III, a îmbrăcat haină de sărbătoare, marcând începerea Anului Bisericesc printr-o sfințire de troiță și fântână, amplasate în mijlocul satului. Evenimentul a fost unul important pentru viața comunității, care numără aproape 90 de familii. 

 Programul evenimentului a debutat cu sfințirea cea mică a apei și săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială, urmate de o procesiune cu prapuri și icoane spre locul unde s-a oficiat slujbă de sfințire a ansamblului de Troiță și fântână.

 La finalul slujbei, părintele protopop Mihail Roșu a rostit un cuvânt de învățătura despre importanța Sfintei Cruci în viață credincioșilor și despre necesitatea ridicării unor astfel de edificii, ca mărturisire a credinței și valorilor strămoșești.

 În încheierea evenimentului, pr. paroh Nichifor Hrestic a dat citire, în mod oficial, pisaniei zugrăvite pe fațadă monumentului:  „S-a zidit această Sfântă Troiță spre slava lui Dumnezeu și spre întărirea credinței ortodoxe strămoșești în sufletul trecătorilor, ctitorită de fam. Rotariu Adrian și Elena, în memoria fam. Negrei Titu și Ileana, Negrei Vasile și Catinca și a fam. Bălan Neculai și Măria. Lucrarea a fost realizată de către prof. dr. Costel-Mirel Nechita, cu binecuvântarea PC Preot Paroh Nichifor Hrestic. Această fântână, zidită în vremea anilor '40, de fam. Cercel Vasile și Elisabeta a fost reparată și înfrumusețată pe cheltuiala Primăriei Ciurea, cu bunăvoința d-lui primar Cătălin Lupu și sfințită dimpreună cu Sfânta Troiță în anul Mântuirii 2018, luna Septembrie, ziua 1”. (Preot Nichifor Hrestic)

Citește despre: