Închisoarea Mamertina – Închisoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți în Biserica Ortodoxă Română în fiecare an pe data de 29 iunie, ziua în care au suferit moarte martirică la Roma, în anul 67 d.Hr. Tradiția pune arestarea celor doi pe seama persecuției din timpul lui Nero, care a început din anul 64, când incendierea Romei a fost atribuită creștinilor. Tot tradiția afirmă că Petru și Pavel ar fi fost întemnițați pentru un timp în aceeași celulă, în închisoarea mamertină din Roma, unde și-au convertit temnicerii și s-au rugat până când în mijlocul celulei a țâșnit un izvor, ce se poate vedea și astăzi. Ambii Apostoli au fost executați în aceeași zi: Sfântul Petru a fost crucificat cu capul în jos pe Câmpia Vaticanului, iar Sfântul Pavel a fost decapitat pe drumul către Ostia, la Tre Fontane. Ilustrațiile din biserica de aici arată că Apostolul a fost decapitat pe un capăt de coloană, iar țeasta sa a sărit de trei ori pe pământ, la fiecare atingere răsărind câte un izvor, de unde și denumirea de Tre Fontane. Cea mai veche închisoare a cetății romane, Mamertinum, se află în inima Romei antice, la câțiva pași de Arcul lui Septimiu Sever, în apropiere de impunătorul edificiu al Curiei. De fapt, ce a mai rămas din temniță. Și a mai rămas destul cât să-ți bage frica în oase. Deasupra închisorii se înalță biserica barocă închinată lui San Giuseppe dei Falegnami (al Dulgherilor). Închisoarea este o hrubă sinistră, joasă, tăiată în blocuri masive de piatră. Te trec fiorii când ajungi acolo – și nu numai ca efect al diferenței de temperatură față de căldura de afară. Sallustiu (sec. I i.H.), istoric avizat, afirmă că celula, de aspect „respingător“, se află la douăsprezece picioare sub pământ ceea ce ar corespunde cu adâncimea de patru metri – probabil până la tavanul ușor boltit, celula nefiind mai înaltă, în punctul maxim, de doi metri. Suntem, de fapt, în partea destul de restrânsă salvată din instituția carcerală existentă în antichitate, mult mai mare. A fost unica temniță a Romei din timpul regilor și tribunilor, astfel încât poetul Juvenal a caracterizat drept fericită epoca aceea întrucât o singură închisoare era de ajuns pentru toata cetatea. Închisoarea era loc de detenție și de execuție pentru condamnații politici destinați supliciului în calitate de „dușmani ai poporului Romei“. Iar cei mai mulți dintre acești dușmani ai poporului Romei au fost creștinii. Aici erau închiși creștinii ce urmau să moară în arene.