Părinții care se uită la copilul lor ca la o ființă nevinovată, întru care nu se află încă nici un rău, greșesc. Experiența arată că un copil vine pe lume nu doar cu instincte bune, ci și cu aplecări rele. Știința crede că aceste însușiri sunt ereditare, iar Biserica le socotește o consecință a păcatului strămoșesc, a firii umane căzute. Toți oamenii se nasc cu o predispoziție ereditară către rău. De aceea educația copilului trebuie să aibă în vedere neapărat și lupta cu aceste înclinații rele. Neînvățându-l să se lupte cu ele, noi îl lăsăm neînarmat în lupta împotriva ispitelor. Când un copil este lăsat singur, oricât de dotat ar fi, oricâte daruri ar avea, toate aceste calități bune pot fi înăbușite de înclinațiile rele ce par la prima vedere mărunte. Este cunoscut că fiecare copil seamănă din punct de vedere fizic cu înaintașii săi: unul seamănă cu tatăl, altul cu mama, iar altul cu bunica ori străbunicul. Odată cu moștenirea trupească ereditară, copilul primește și trăsăturile morale ale înaintașilor săi. Atât pe cel bune cât și pe cele rele. Iar însușirile rele se dezvoltă și se întăresc rapid, putând înăbuși sămânța cea bună.

(Când și cum începem să-i vorbim copilului despre Dumnezeu, Editura de suflet, p. 18-19)