După cucerirea Constantinopolului, în 1453, sultanul Mahomed al II-lea a menținut Patriarhia Ecumenică, transformând-o într-un important instrument de administrare a populației ortodoxe din Imperiul Otoman. Patriarhul beneficia de anumite privilegii religioase și juridice, însă autonomia Bisericii era limitată de autoritatea sultanului. Patriarhia trebuia să plătească tribut și să asigure loialitatea creștinilor ortodocși față de Imperiul Otoman. În același timp, creștinii erau supuși unor taxe și restricții care le limitau viața socială și religioasă.

În secolul al XVII-lea, situația financiară a Patriarhiei Ecumenice devenise deosebit de dificilă. Datoriile către Poartă ajunseseră atât de mari, încât însăși existența Patriarhiei era amenințată. În acest context se remarcă domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, unul dintre cei mai importanți protectori ai Ortodoxiei din epoca aceea.

În anul 1640, Patriarhia se afla într-o situație critică. Patriarhul Partenie I a apelat la sprijinul creștinilor ortodocși din afara Imperiului Otoman, iar Vasile Lupu a răspuns acestei solicitări. Domnitorul Moldovei nu s-a limitat la un ajutor financiar, ci a achitat integral datoria Patriarhiei către Poartă, în valoare de aproximativ 2.500.000 de aspri. Gestul său l-a consacrat drept unul dintre marii ctitori și protectori ai lumii ortodoxe.

În acest context trebuie înțeles și transferul moaștelor Sfintei Parascheva la Iași.

De ce a fost aleasă Sfânta Parascheva?

În anul 1641, Vasile Lupu a cerut Patriarhiei Ecumenice să îi încredințeze moaștele Sfintei Parascheva, pentru a le așeza în noua sa ctitorie, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași.

Alegerea Cuvioasei nu a fost întâmplătoare.

Moaștele Sfintei Parascheva aveau deja o istorie impresionantă a peregrinărilor. După ce au fost cinstite la Epivata, acestea au ajuns la Târnovo, apoi la Vidin și Belgrad. După cucerirea Belgradului de către otomani, în 1521, moaștele au fost aduse la Constantinopol, unde au fost așezate în Biserica Maicii Domnului din Vlaherne.

Această istorie a transferurilor făcea ca moaștele Cuvioasei să fie, într-un anumit sens, mai ușor de mutat decât cele ale altor mari sfinți ai creștinătății răsăritene, ale căror sfinte moaște erau legate de centre consacrate ale cultului. Sfântul Nicolae era venerat la Bari, Sfântul Gheorghe la Lida, iar Sfântul Dimitrie era legat de Tesalonic. În schimb, moaștele Sfintei Parascheva se aflau la Constantinopol fără să fie legate definitiv de un asemenea centru.

Mai important, însă, era prestigiul spiritual al Cuvioasei. În lumea ortodoxă balcanică, Sfânta Parascheva era deja cunoscută și iubită ca ocrotitoare a celor săraci, a bolnavilor și a celor aflați în suferință. Cultul ei era puternic, iar aducerea moaștelor sale în Moldova oferea posibilitatea ca Iașul să devină un important centru al Ortodoxiei.

Pentru Vasile Lupu, acest lucru avea și o profundă semnificație. Domnitorul își afirma astfel rolul de protector al Bisericii și transforma capitala Moldovei într-un centru spiritual de prim rang.

Un dar sau un schimb?

Relatările istorice despre aducerea moaștelor oferă o perspectivă deosebit de interesantă asupra evenimentului.

Potrivit unei mărturii grecești a preotului Sinadinos din Serres, adusă în atenția cercetării de istoricul Petre Ș. Năsturel, Vasile Lupu a trimis soli la Constantinopol pentru a cere moaștele Sfintei Parascheva. Sinadinos pune această cerere în legătură cu achitarea integrală de către domnitor a datoriilor Patriarhiei Ecumenice către Poartă. În literatura românească s-a impus însă mai ales interpretarea potrivit căreia Vasile Lupu, achitând aceste datorii, a primit moaștele Sfintei Parascheva în semn de recunoștință pentru sprijinul acordat Patriarhiei. Singura condiție menționată în acest context este, de fapt, cea formulată de domnitor față de patriarhul ecumenic Partenie, și anume ca, pe viitor, activitatea Patriarhiei să fie supravegheată de o comisie alcătuită din epitropi aleși de Sinod, cu scopul de a limita cheltuielile. Relatarea lui Sinadinos poate păstra ecoul unor discuții purtate cu acest prilej, însă ideea unei condiționări a acordării sfintelor moaște de plata datoriilor Patriarhiei trebuie privită cu prudență. De altfel, întreaga activitate a lui Vasile Lupu evidențiază generozitatea sa și susținerea constantă a Ortodoxiei răsăritene, manifestate din proprie inițiativă, nu ca rezultat al unor obligații sau condiționări.

Indiferent de formularea exactă a înțelegerii, cert este că întâlnirea dintre evlavia domnitorului, nevoile Patriarhiei și prestigiul Sfintei Parascheva a făcut posibil unul dintre cele mai importante transferuri de sfinte moaște din istoria Moldovei.

Sfânta Parascheva, parte din identitatea spirituală a Moldovei

Aducerea moaștelor la Iași nu a fost doar un episod diplomatic sau un simplu gest de recunoștință. Ea trebuie privită și în contextul unei lumi ortodoxe aflate sub presiunea Imperiului Otoman și expuse, în același timp, unor influențe religioase occidentale tot mai puternice.

Mutarea moaștelor într-un teritoriu în care Ortodoxia era majoritară oferea Cuvioasei un loc sigur de cinstire și contribuia la întărirea legăturilor dintre Moldova și Patriarhia Ecumenică. Pentru Iași, consecințele au fost profunde: orașul a devenit treptat unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj ale Ortodoxiei.

Astfel, în anul 1641, la Iași nu au ajuns doar niște relicve sfinte. A ajuns un simbol al credinței, al solidarității dintre creștinii ortodocși și al continuității spirituale a unei lumi aflate într-o perioadă de mari încercări.

De atunci și până astăzi, Sfânta Cuvioasă Parascheva a rămas strâns legată de Moldova și de Iași. Ceea ce a început în secolul al XVII-lea printr-o întâlnire între un domnitor ctitor, o Patriarhie aflată în nevoie și o sfântă deja iubită în Balcani a devenit, peste veacuri, una dintre cele mai puternice expresii ale credinței ortodoxe românești. Sfânta Parascheva nu a fost doar adusă la Iași. Ea a devenit parte din identitatea spirituală a Moldovei.