Primul lucru pe care l-am învățat din lectura Vieții Sfântului Pavel a fost incredibila sa disponibilitate la efort misionar. Lipsit total de comoditate, pare a fi modelul cel mai greu de urmat în viața misionară. Cert este că avea să inspire sute de misionari, de oameni care vor găsi în el forța de a străbate mări și oceane, de a propovădui în situații de risc major. Creștinii nu sunt niște oameni comozi nici ca fire și nici ca împlinire a misiunii. Pavel pare încăpățânat, dar mintea lui e cu mult peste încăpățânare. Sfântul Apostol Pavel este numit adesea „Apostolul Neamurilor”, deoarece a răspândit Evanghelia mai ales în lumea greco-romană. Relatarea principală a călătoriilor sale se găsește în Faptele Apostolilor (cap. 13–28). Vă readuc aminte că înainte de a deveni – prin chemarea din Drumul Damascului – Apostol, Pavel se numea Saul din Tars. Era fariseu și persecutor al creștinilor. Pe drumul către Damasc, unde mergea să aresteze creștini, a avut o experiență extraordinară: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” (Fapte 9, 4). După convertire, primește botezul prin Anania și devine unul dintre cei mai mari propovăduitori ai creștinismului.

Prima călătorie misionară (datată de specialiști în perioada aproximativă 46–49 d.Hr.), îi consemnează și pe primii săi însoțitori și ucenici: Barnaba și Ioan Marcu (o perioadă). Punctul de plecare: Antiohia Siriei. Poate că nu ne spune nimic azi localitatea. La vremea lui Pavel Antiohia Siriei (cunoscută istoric și ca Antiohia de pe Orontes) era încă unul dintre cele mai mari și influente orașe ale lumii antice. Astăzi, situl istoric se află pe teritoriul Turciei, în orașul modern Antakya (provincia Hatay). Orașul a fost fondat în anul 300 î.Hr. de către Seleucos I Nicator, devenind capitala Regatului Seleucid. Pe atunci era așezat pe malul râului navigabil Orontes, fiind un punct strategic major care lega rutele comerciale dintre Fluviul Eufrat și Marea Mediterană. După anexarea de către Imperiul Roman, a devenit capitala provinciei Siria. A fost considerat al treilea oraș ca mărime și importanță din imperiu, după Roma și Alexandria. Conform Noului Testament (Faptele Apostolilor), Antiohia este locul în care ucenicii lui Iisus Hristos s-au numit pentru prima dată creștini. A servit drept bază principală pentru călătoriile misionare ale Apostolilor Pavel și Barnaba. Orașul a devenit sediul uneia dintre cele cinci patriarhii istorice ale creștinismului timpuriu (Pentarhia). Pentru teologia propovăduirii va fi importantă prin ceea ce numim a fi Școala Catehetică din Antiohia, faimoasă pentru școala sa teologică de exegeză biblică, axată pe interpretarea istorică și literală a Scripturii (reprezentată de sfinți precum Ioan Gură de Aur). Călătoria are propriul său traseu pentru că Pavel și ucenicii pleacă din Antiohia, se opresc în  Seleucia, Cipru,  Perga, Antiohia Pisidiei, Iconiu, Listra, Derbe apoi se întorc pe același traseu la Antiohia. Printre evenimentele importante reținem că în Cipru predică în Salamina și Pafos și determină convertirea proconsulului roman Sergius Paulus. Tot în Cipru, vrăjitorul Elimas este mustrat de Pavel. În Antiohia Pisidiei știm că predică în sinagogă și că mulți păgâni primesc credința în Iisus Hristos. Din păcate, trebuie să consemnăm că iudeii din cetate provoacă persecutarea Apostolului. La Iconiu consemnăm numeroase convertiri, dar și că Apostolii sunt amenințați cu uciderea. În Listra, Pavel vindecă un olog din naștere. Și din acest motiv mulțimea îi consideră zei. Barnaba confundat cu Zeus, iar Pavel cu Hermes. Asta nu-i împiedică, însă, ca Pavel să fie apoi lovit cu pietre și lăsat aproape mort. În Derbe întemeiază o comunitate creștină puternică. Reținem și că pe întreg parcursul primei călătorii sunt fondate primele comunități creștine în Asia Mică se stabilesc preoți și conducători locali ai Bisericii. 

Între prima și a doua călătorie are loc un eveniment esențial numit de istorici și exegeți Sinodul Apostolic din Ierusalim (cca. 49). Problema cea mai importantă pe „ordinea de zi” a Sinodului? Adoptarea unui răspuns în ce privește întrebarea practicii pastorale: Trebuiau păgânii convertiți să respecte întreaga Lege mozaică? Hotărârea este luminată de Duhul Sfânt – de unde și expresia „părutu-s-a Duhului și nouă...” – și consemnează că nu, nu era necesară circumcizia pentru mântuire. Creștinismul devine cu adevărat universal.

Cea de-a doua călătorie misionară (cca. 49–52) așează lângă Pavel ca însoțitori pe Sila, Timotei și Luca (în anumite etape). Traseul cuprinde plecarea din Antiohia, prin Siria, opriri la Cilicia, Derbe, Listra, Troa, Macedonia, Filipi, Tesalonic, Bereea, Atena, Corint, Efes și înapoi în Antiohia. În Troa, Apostolul primește îndemnul vestirii Evangheliei către Europa, pentru că Pavel are o vedenie: „Treci în Macedonia și ne ajută!”. Acest moment marchează intrarea Evangheliei în Europa. În episoadele legate de misiunea din Filipi, o avem amintită pe Lidia ca prima convertită europeană menționată în Noul Testament. Dintr-o fată posedată, Pavel alungă duhul de ghicire. Tot aici trebuie pomenită perioada din închisoarea din Filipi. Pavel și Sila sunt bătuți. Un cutremur deschide ușile temniței. Temnicerul crede că au evadat. Descoperindu-i, temnicerul se convertește și se botează împreună cu familia sa în apa în care le spălase întemnițaților rănile. La Tesalonic predică trei sâmbete în sinagogă. Mulți cred urmare a propovăduirii, dar convertirea lor atrage și o serie de revolte. De aici provin mai târziu: Epistola I-a către Tesaloniceni și Epistola a II-a către Tesaloniceni.  În Bereea locuitorii – exigenți, am zice – verifică zilnic Scripturile pentru a vedea dacă învățătura lui Pavel este adevărată. Sunt lăudați pentru seriozitatea lor. Atena păstrează un moment celebru al predicii de pe Areopag. Pavel pornește de la altarul „Dumnezeului necunoscut” și le vorbește filozofilor greci despre adevăratul Dumnezeu. Unii îl resping, alții cred. Acceptaseră tot ce rostise până a început să vorbească despre nemurirea sufletului. Reacția lor e imatură pentru gândire, dar arată și limitele cetății în care Socrate fusese ucis pentru un ateism inventat: „Despre nemurirea sufletului, altădată...”. Prea fizici pentru metafizica Împărăției. Nu vor fi ultimii care gândesc așa. 

În Corint stă aproximativ 18 luni. Corintul din vremea Apostolului Pavel (aprox. anii 50–57 d.Hr.) era unul dintre cele mai importante și mai cosmopolite orașe ale Imperiului Roman. Orașul grecesc vechi fusese distrus de romani în 146 î.Hr., dar Iulius Cezar l-a refondat drept colonie romană în 44 î.Hr. Până în vremea lui Pavel, Corintul devenise capitala provinciei romane Ahaia și un centru comercial extrem de prosper. Corintul era situat pe istmul care leagă Grecia continentală de Peninsula Peloponez. Avea acces la două porturi: Lechaeum la Marea Ionică (spre vest) și Cenchreae la Marea Egee (spre est) Această poziție făcea din Corint un nod comercial major între Orient și Occident. La vremea aceea Orașul avea probabil între 50.000 și 100.000 de locuitori, poate chiar mai mulți dacă includem sclavii și zonele suburbane. Aici trăiau, romani, greci, evrei, sirieni, egipteni și negustori din tot bazinul mediteraneean.  Această diversitate se reflectă și în problemele pe care Pavel le abordează în epistolele către corinteni.

Corintul era cunoscut pentru bogăția sa, dar și pentru reputația de oraș al luxului și al imoralității. În literatura greacă exista chiar verbul „a corintiza” (korinthiazesthai), folosit pentru a descrie un stil de viață desfrânat. Totuși, trebuie remarcat că unele relatări antice au exagerat probabil această reputație. Corintul era plin de temple și culte. Urmele lor sunt reperabile în contextul sitului arheologic de astăzi. Apollo, Asclepios, Isis (cult egiptean) și alte diverse zeități grecești și orientale „locuiau” templele locului. Ba în perioada paulinică știm că se aduceau omagii și sacrificii împăratului roman, cultul imperial cunoscând o largă dezvoltare. În acest context păgân a apărut comunitatea creștină întemeiată de Pavel. Potrivit Faptelor Apostolilor 18,  Pavel a ajuns la Corint în jurul anului 50–51 d.Hr., a locuit și a lucrat împreună cu Aquila și Priscila, făcând corturi. A predicat mai întâi în sinagogă. Iar după opoziția unor evrei, s-a concentrat asupra neamurilor. Poate și pentru că a rămas aproximativ acolo 18 luni, mai mult decât în multe alte locuri, în Corint s-a format una dintre cele mai importante biserici ale creștinismului timpuriu. Nu înseamnă că nu existau probleme în spațiul bisericii din Corint. Reținem din lectura Epistolelor 1 și 2 Corinteni aflăm că sunt prezente dezbinări și partide („Eu sunt al lui Pavel”, „Eu sunt al lui Apolo”), procese între credincioși, probleme de moralitate sexuală, confuzii privind căsătoria, abuzuri la Cina Domnului, neînțelegeri despre darurile spirituale și întrebări despre învierea morților. Aceste epistole oferă. De altfel,  una dintre cele mai detaliate imagini ale vieții unei comunități creștine din secolul I. Din toate acestea înțelegem că cetatea Corintului ilustrează provocarea majoră a creștinismului primar: cum să trăiască Evanghelia într-un oraș bogat, multicultural, competitiv și profund influențat de valorile lumii romane. Multe dintre sfaturile lui Pavel către corinteni au rămas relevante tocmai pentru că au fost scrise într-un mediu urban complex, asemănător marilor orașe moderne.Top of FormBottom of Form

Cea de-a treia călătorie misionară (cca. 53–58) asumă și ea un traseu pornind din Antiohia. Apoi pornește spre Galatia, Frigia, Efes, Macedonia  și  Grecia, ca regiuni, cu Troa, Milet, Tir, Cezareea și Ierusalim. Citind atent, vedem cum Efesul poate fi numit centrul misiunii. Pavel rămâne aproximativ 3 ani. Este cea mai lungă perioadă petrecută într-un singur loc. Dar ce loc. Până astăzi, ca unul ce am văzut cu ochii, orașul emoționează, dăruiește o memorie imediată și vie a istoriei lumii și creștinismului ca atare. Efesul (Ephesus), în timpul Apostolului Pavel, era unul dintre cele mai importante orașe ale Imperiului Roman și principalul centru urban al provinciei Asia (vestul Asiei Mici, actuala Turcie). Populația era probabil între 200.000 și 250.000 de locuitori, ceea ce îl făcea unul dintre cele mai mari orașe ale imperiului. Important port comercial la Marea Egee, aflat la capătul unor rute comerciale majore, orașul era foarte prosper și cosmopolit, cu greci, romani, evrei și oameni veniți din multe alte regiuni. Efesul era celebru pentru Templul Artemisei (Diana), una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice. Astăzi știm că Artemis era zeița protectoare a orașului, iar cultul ei genera venituri uriașe prin pelerinaje, sacrificii și vânzarea de obiecte religioase. Meșteșugarii produceau statuete și temple miniaturale din argint pentru pelerini. 

Pavel a vizitat Efesul de mai multe ori. Prima vizită este scurtă (Fapte 18, 19-21). Urmează o ședere lungă în timpul celei de-a treia călătorii misionare (aproximativ 2–3 ani; Fapte 19). În această perioadă a  predicat mai întâi în sinagogă (descoperită de curând), apoi a învățat zilnic în școala lui Tirannus, vizibilă și ea astăzi. Mulți locuitori au devenit creștini și știm că au avut loc convertiri spectaculoase, inclusiv oameni implicați în practici magice care și-au ars cărțile (Fapte 19, 19).  Acestea au născut și unul dintre cele mai cunoscute evenimente este revolta descrisă în Fapte 19, 23-41. Dimitrie, un argintar care făcea obiecte dedicate Artemisei, s-a temut că succesul predicării lui Pavel va afecta afacerile locale. El a mobilizat alți meșteșugari împotriva creștinilor. Mulțimea s-a adunat în marele teatru al orașului strigând: „Mare este Artemis a efesenilor!”. Revolta nu se stinge imediat, iar viața lui Pavel este iarăși pusă în pericol. Cert este că Biserica din Efes a devenit una dintre cele mai importante comunități creștine timpurii. Pavel le-a adresat mai târziu Epistola către Efeseni iar în Apocalipsa 2, biserica din Efes este prima dintre cele șapte biserici cărora li se adresează Hristos. Tocmai combinația dintre prosperitatea economică, influența religioasă și diversitatea culturală a făcut ca Efesul să fie un loc-cheie pentru răspândirea creștinismului în secolul I.

La Troa, la vremea unei predici prelungite, tânărul Eutih cade de la etaj. Top of FormEste readus la viață prin rugăciunea lui Pavel. La Milet, Pavel se întâlnește cu preoții din Efes și ține unul dintre cele mai emoționante discursuri din Faptele Apostolilor: îi avertizează asupra ereziilor, le vorbește despre slujirea pastorală și își ia rămas bun cu lacrimi. Ajuns la Ierusalim, este acuzat de iudei,  arestat și scapă de la moarte datorită intervenției romanilor. Făcuse apel la cetățenia sa romană. Urmează procese succesive înaintea lui Felix, lui Festus și dinaintea regelui Agripa. Pavel își exercită dreptul de cetățean roman și cere să fie judecat de Cezar.

Așa a îngăduit Dumnezeu călătoria lui Pavel spre Roma (cca. 59–60). Începută cu naufragiul. Pe drumul spre Roma, corabia este prinsă de furtună, după multe zile se scufundă dar toți supraviețuiesc. Astfel că ajung, mânați de mare, în Malta, unde Pavel este mușcat de o viperă. Nu doar că nu pățește nimic ci memoria Scripturii ne amintește că vindecă numeroși bolnavi. În prima captivitate romană locuiește într-o casă păzită de soldați, primește vizitatori și continuă să predice. Din această perioadă provin cel mai probabil epistolele către Efeseni, Filipeni, Coloseni și Filimon. Tradiția Bisericii consemnează că a fost eliberat pentru o perioadă și a continuat activitatea misionară. Știm că aici, în timpul persecuției lui Nero, a fost arestat din nou. Fiind cetățean roman, nu a fost răstignit. Își pierde, asemeni lui Ioan, capul dar nu încetează să rostească, în veac, Adevărul. 

Care este importanța călătoriilor misionare ale Sfântului Pavel?  Au dus creștinismul din Asia în Europa, au întemeiat numeroase Biserici locale, au contribuit la răspândirea rapidă a Evangheliei în Imperiul Roman, au generat majoritatea epistolelor pauline din Noul Testament și au pus bazele teologiei creștine despre har, credință și mântuire.  Sfântul Pavel a parcurs mii de kilometri pe mare și pe uscat, în trei mari călătorii misionare și apoi în drumul său spre Roma, transformând creștinismul dintr-o mișcare locală din Palestina într-o credință răspândită în întregul bazin mediteraneean.

Am încercat să vă sintetizez, cât mai liniar cu putință, drumurile acestui globe trotter de excepție. Trăim însă epoca în care cifrele înseamnă mai mult ca informație decât cuvintele. De aceea închei cu o încercare de „matematică” geografică.Top of Form

Dacă ne referim la cele trei călătorii misionare principale ale Sfântului Apostol Pavel, plus călătoria sa către Roma ca prizonier, estimările istorice moderne indică aproximativ: Prima călătorie misionară (cca 46–48 d.Hr.) cam 2.200 km. A doua călătorie misionară (cca 49–52 d.Hr.) circa 4.500–5.000 km. A treia călătorie misionară (cca 53–57 d.Hr.) circa 4.500–5.000 km iar drumul către Roma (cca 59–60 d.Hr.) însumează 3.500 km. În total, Sfântul Pavel a parcurs aproximativ 14.000–16.000 km, în funcție de traseele exacte reconstruite de istorici. Să mai reținem pentru noi, comozii secolului XXI, câteva aspecte impresionante: majoritatea drumurilor terestre au fost făcute pe jos, a traversat de mai multe ori Asia Mică (Turcia de astăzi), Grecia, Cipru și Levantul și a navigat mii de kilometri pe Marea Mediterană, în condiții adesea periculoase. În 2 Corinteni 11, 25–26, el amintește naufragii, primejdii pe mare și călătorii neîncetate. Pentru cititorul român, dacă mi se îngăduie, Pavel străbate distanța dintre Timișoara și Ierusalim parcursă de peste 8 ori dus-întors. Vorbim aproape o treime din circumferința Pământului. Unii ne vorbesc de câte un negustor ori vreun trubadur fără țel care ar fi străbătut aceeași distanță, ba uneori chiar mai mult. E posibil. Cert este că, martirizat, Sfântul Pavel începe a patra sa călătorie misionară. Spre inimile noastre. Pe care le întoarce la Hristos, Dumnezeu-Omul! Învierea noastră!