După tradiție, Sfântul Ghelasie s-a nevoit, la început, ca sihastru în peșterile de pe valea mănăstirii Râmeț, apoi a coborât în obște și a ajuns egumen. Avea doisprezece ucenici, împreună cu care se ruga, postea și muncea, ziua la ascultare, iar noaptea la priveghere. Întreaga săptămână primea hrană doar prin Sfintele și Preacuratele Taine ale lui Hristos, iar numai sâmbăta și duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii.

Pe atunci, Mănăstirea Râmeț avea în proprietate câteva terenuri, mai ales fânețe. Acestea se aflau însă la o depărtare considerabilă de vatra monahală, unele chiar la 20 de kilometri. Într-o zi de vară, Sfântul Ghelasie a mers la lucru cu ucenicii la una dintre aceste fânețe aflate în localitatea Hopagi. Fiindcă nu aveau apă, călugării cârteau tot mai mult, iar sfântul a căzut în genunchi la rugăciune. Apoi, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, a lovit cu toiagul în pământ, de unde a ieșit un izvor de apă rece și limpede. Ucenicii au rămas mirați și și-au cerut iertare pentru purtarea necuviincioasă.

Acest izvor a fost numit Fântâna Vlădicii sau Izvorul Sfântului Ghelasie, iar până astăzi credincioșii din locurile apropiate beau cu multă evlavie apa de aici, pentru sănătate și binecuvântare.

În anul 2015, în timpul lucrărilor de ridicare a Schitului de la Hopagi, Izvorul Sfântului Ghelasie a fost marcat prin ridicarea unei cruci și prin împrejmuirea cu un mic zid din piatră.