Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, la 387 de ani de la târnosirea Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”: „A devenit un simbol pentru întreaga Ortodoxie”

Predici

Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, la 387 de ani de la târnosirea Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”: „A devenit un simbol pentru întreaga Ortodoxie”

Astăzi este o aleasă și dublă zi de sărbătoare pentru această sfântă mănăstire, închinată Sfinților Mari Dascăli ai lumii și ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Ea este importantă atât din punct de vedere liturgic, cât și istoric. Liturgic, pentru că astăzi este Înjumătățirea Praznicului Învierii Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Istoric, pentru că la 6 mai 1639, în urmă cu 387 de ani, Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” a fost târnosită în prezența Mitropolitului Moldovei de atunci, Sfântul Ierarh Varlaam, și a familiei ctitorului Vasile Lupu. Este podoaba pe care Vasile Lupu a numit-o rugăciune: „Am zidit această sfântă rugă”, o biserică mănăstirească de o importanță neprețuită în istoria Bisericii, a Țării Moldovei și nu numai.

Cu privire la Învierea Domnului, la Înjumătățirea Praznicului, în care, din mila Sa, ne aflăm, reamintesc doar faptul că, așa cum a numit-o Sfântul Apostol Pavel, Învierea Domnului reprezintă deopotrivă garanția și începutul învierii noastre, dar și temelia credinței noastre. Așa cum o numea Sfântul Iustin Popovici, dacă prin condamnarea la moarte a Mântuitorului evreii L-au condamnat pe cruce la moarte, prin Învierea Sa, El îi condamnă pe oameni la nemurire. După cum tâlcuiau foarte frumos atât vrednicul de pomenire Mitropolit al Clujului, Părintele Bartolomeu, cât și Părintele Patriarh Daniel, cântarea „Hristos a înviat!” reprezintă, deodată, un salut, o mărturisire de credință și o profeție.

În aceste momente se cuvine să ne amintim de cei care au ctitorit Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, de cei care au târnosit-o, de cei care au slujit-o și o slujesc mai departe, cu frică de Dumnezeu și spre folosul și mântuirea tuturor. Ne amintim de cel dintâi ctitor, Vasile Lupu, care își doarme somnul de veci aici, împreună cu Tudosca Doamna și cu fiul Ioan. A ridicat această sfântă rugă ca podoabă pe care o închină lui Dumnezeu. Fiind un domn evlavios, a ajutat mult Biserica, având multe ctitorii, fie ridicate din temelie, fie restaurate și îmbunătățite, cărora le-a dăruit ajutoare și danii în țară și în afara ei. Pentru că a pus suflet în această mănăstire, ea a devenit un simbol pentru întreaga Ortodoxie și nu numai.

Mănăstirea a fost apreciată dintotdeauna, iar călătorii străini care au vizitat-o au rămas uimiți de frumusețea și lucrarea ei, scriind cuvinte de aleasă prețuire. Îl amintim aici pe cunoscutul Paul de Alep, care, însoțindu-l pe Patriarhul Antiohiei, Macarie al III-lea, a oferit acestei sfinte mănăstiri — odor de mare preț până astăzi — un fragment din mandibula Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. Amintim, de asemenea, un alt mare călător, de această dată turc și de altă credință, Evliya Celebi, care a scris, la rândul său, cuvinte de prețuire despre frumusețea acestei sfinte mănăstiri. După cum au făcut-o mai târziu Petru I cel Mare și mulți alți călători. Așadar, această mănăstire a fost cunoscută, apreciată, cinstită și căutată atunci, ca și în curgerea vremii, după cum se întâmplă și astăzi, la slujbele care se săvârșesc în ea.

Aici, în această biserică, au fost aduse moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, la 13 iunie 1641. În ultimii ani, și în această zi istorică și duhovnicească, se săvârșește, în chip solemn, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Sfânta Parascheva devenind astfel luminătoarea casnică a Moldovei. De asemenea, din punct de vedere duhovnicesc și teologic, în ansamblul acestei sfinte mănăstiri, în anul 1642 a fost discutată, corectată, tradusă și apoi înaintată spre aprobare Patriarhului Ecumenic și celorlalte Patriarhii apostolice cea mai importantă Mărturisire de credință, scrisă de un alt moldovean, Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. De atunci, Biserica noastră are un îndreptar după care să se conducă fiii ei spre mântuire. La acestea adăugăm faptul că, în curgerea vremii, aici s-au înălțat nenumărate slujbe și, mai cu seamă, Sfinte Liturghii, prin care coboară harul lui Dumnezeu și în care noi ridicăm rugăciunea noastră Părintelui ceresc.

Din punct de vedere cultural, această mănăstire a fost, de asemenea, un simbol. Aici a fost înființată prima școală superioară din Moldova, în anul 1640, în vremea domnitorului ctitor, de unde și numele de „Vasiliană”, sub îndrumarea Sfântului Mitropolit Varlaam, cu ajutorul Sfântului Mitropolit Petru Movilă. Este prima școală superioară unde se învățau limba română, limba slavonă și limba latină. De asemenea, tot aici a fost înființată prima tiparniță din Moldova. Aici a apărut prima lucrare în limba română, opera marelui Varlaam, intitulată „Carte românească de învățătură”, cu predici la duminicile de peste an, la praznice împărătești și la sfinții mari. Tot aici s-au înălțat rugăciuni pentru Moldova, pentru Unirea Principatelor și, mai târziu, pentru independența poporului grec.

Pe lângă domnitorul ctitor, în această sfântă mănăstire se mai află înmormântați primul domn al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, ale cărui oseminte au fost aduse aici și înhumate la 20 aprilie 1947, precum și un alt mare domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir, ale cărui oseminte au fost înhumate aici în anul 1935. Până la ridicarea vechii Catedrale Mitropolitane „Sfântul Gheorghe”, mănăstirea a ținut și loc de catedrală mitropolitană. Ba mai mult, în anul 1645, aici a fost instalat și hirotonit ca Patriarh al Ierusalimului Paisie.

Așadar, zidurile acestea au cunoscut mari personalități, au ocrotit o mulțime de monahi, viețuitori și credincioși. Rugăm pe Domnul, în această zi importantă, liturgică și istorică, să-i odihnească în pace și să-i așeze cu drepții pe toți ctitorii, stareții, slujitorii, viețuitorii și închinătorii ei, din cinul monahal sau din cel mirenesc, care, în decursul timpului, au găsit aici alinare. Să dea Domnul ca în această mănăstire să coboare pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu pe pământ, iar pe noi să ne înalțe la ceruri. Amin!

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: