Cunoştinţa de sine este o treaptă a smeritei cugetări. Pe aceasta a avut-o vameşul care se ruga în biserică şi care s-a întors „mai îndreptat la casa sa” decât fariseul. Sfântul Isaac Sirul zice despre ea: „Fericit este omul care îşi cunoaşte neputinţa sa, căci cunoştinţa aceasta i se face lui temelie, şi rădăcină, şi începătură de toată fapta bună”.

(Arhim. Cleopa Ilie, Lumina şi faptele credinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, p. 192)