Dacă sufletul iubeşte sincer rugăciunea, nu se mai poate despărţi de Părintele său. Este neîncetat cu El, mereu în prezenţa Sa – fie că vorbeşte cu oamenii, fie că este la muncă, la serviciu. Este neîncetat cu El şi se mişcă în prezenţa Sa, precum îngerii şi sfinţii. Iată, aceasta este arvuna Împărăţiei Cerurilor, încă de aici, de pe pământ. Un astfel de suflet s-a obişnuit cu viaţa cerească şi trece din această viaţă, a multelor chinuri şi osteneli, la bucuria cea veşnică a fericirilor, ca unul ce s-a curăţit încă de aici.

(Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 128)