„Oare cine este acesta, de Îl ascultă și vântul și marea?” (Marcu 4,41)

Ați auzit vreodată cum predică marea? 

De două milenii poartă pașii Celui care a mers pe valurile ei, spre cele mai îndepărtate țărmuri ale inimii... Dacă setea de veșnicie ți-a deschis auzul dincolo de cuvintele lumii, seara târziu, când liniștea e destul de profundă ca marea să-și poată vărsa adâncul în ea, poți auzi apele ei spărgându-se dincolo de tot ce știi despre tine... Și murmurând: „voi sunteți sarea pământului...”.

Iar când marea se retrage din adâncul tău, sufletul rămâne alb de sarea cuvintelor, pe care valurile ei le-au șoptit... Furtuna de pe Marea Galileii n-a fost provocată de un atac demonic, nici de condițiile meteorologice. Ci de bucuria vântului și a mării de a-l vedea pe Dumnezeu! 

Dar, desigur, nu poate avea această înțelepciune, cel ce n-a ascultat, niciodată, evanghelia mării...