Ți s-a întâmplat vreodată să intri într-o încăpere și, din prima clipă, să simți că nu-ți găsești locul? Poate nu ai fost cel mai inteligent, nici cel mai talentat sau, pur și simplu, nu ai fost „that kind of person” pe care ceilalți o căutau. Sentimentul că ești doar „a doua alegere” sau că ai fost trecut cu vederea poate pătrunde adânc în suflet. În timp, se transformă într-o voce interioară care te asaltează permanent cu idei de genul: „Nu sunt suficient de bun”.

Astăzi ne vom opri asupra unui adevăr care destramă această minciună din rădăcină: Iacov n-a ales-o pe Lia, dar Dumnezeu a ales neamul ei pentru a-L aduce în lume pe Mântuitorul. Așa cum spune apostolul Pavel în I Corinteni (1, 27): „Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari”. Lia știa prea bine ce înseamnă să fii trecută cu vederea, neiubită și mereu comparată cu altcineva. Povestea ei nu este doar o lecție de teologie biblică, ci drama unei inimi omenești.

Era sora mai mare, însă Iacov a muncit șapte ani pentru a se căsători cu sora ei mai mică, Rahela. Din cauza înșelăciunii tatălui lor, în noaptea nunții a primit-o pe Lia în locul Rahelei. Lia a intrat în căsnicie cu un background sfâșietor: era femeia pe care Iacov fusese nevoit s-o ia de soție, nu femeia pe care și-o dorise. Îți poți imagina o asemenea durere? Să privești în ochii soțului tău și să știi că, de fiecare dată când se uită la tine, în inima lui vede chipul altei femei. Facerea (29, 30-31) spune: „A intrat deci Iacov şi la Rahela şi iubea el pe Rahela mai mult decât pe Lia. Apoi a mai slujit Iacov lui Laban alţi şapte ani. Văzând însă Domnul Dumnezeu că Lia era dispreţuită, a deschis pântecele ei, iar Rahela fu stearpă”. 

Lia trebuie să se fi simțit invizibilă. Fără valoare. Mereu în umbra surorii sale. Purta în suflet rana unei iubiri pe care nu o putea câștiga niciodată. Dar, dincolo de durerea ei, Dumnezeu lucra pe căi nebănuite. În timp ce Iacov era preocupat de ceea ce își dorea, Dumnezeu pregătea ceea ce era necesar pentru împlinirea planului Său. El o alesese pe Lia pentru o misiune esențială, pe care niciun om nu o putea descifra atunci. Dumnezeu a privit spre femeia ignorată și i-a spus: „Eu te aleg pentru cea mai înaltă cinste”. 

Ecoul acestui adevăr răsună și în Psalmul (138,16): „Văzut-au ochii Tăi sâmburele din care am răsărit și-n cartea Ta se scrisese toate zilele sortite mie, înainte a fi fost vreuna din ele” (traducere de Patriarhul Nicodim). Aici descoperim adevărul care ne poate schimba întreaga perspectivă asupra vieții: Respingerea noastră de către ceilalți nu poate anula niciodată chemarea lui Dumnezeu. 

Inima Liei era zdrobită. În ochii ei, propria valoare era aproape inexistentă. Dar Dumnezeu vedea ceea ce nimeni altcineva nu putea vedea. Din neamul Liei, prin cel de-al patrulea fiu al ei, Iuda, avea să se nască seminția lui Iuda. La nașterea acestui copil, ceva s-a schimbat în inima Liei. Ea nu și-a mai căutat împlinirea în iubirea lui Iacov, ci în Dumnezeu. A spus: „Acum voi lăuda pe Domnul!” (Facerea 29, 35). Peste veacuri, din seminția lui Iuda S-a născut Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu și împlinirea întregului „proiect” al răscumpărării au venit prin femeia care se simțea cel mai puțin iubită și cel mai profund respinsă. 

Privește (admiră, vreau să spun) contrastul. Iacov a muncit ani întregi pentru Rahela. Rahela era iubită. Rahela era admirată. Dar planul mesianic al lui Dumnezeu nu a trecut prin linia ei. A trecut prin linia Liei. Așa cum spune Romani (8, 28): „Știm că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui”. 

Ce înseamnă acest adevăr pentru noi? 

În primul rând, trebuie să încetăm să ne evaluăm valoarea după alegerile oamenilor. Faptul că cineva nu te-a ales pentru un loc de muncă, pentru o promovare, pentru o prietenie sau pentru o relație nu spune nimic despre valoarea pe care o ai înaintea lui Dumnezeu. Oamenii văd ceea ce este la suprafață. Ei judecă după ceea ce caută într-un anumit moment. Dumnezeu vede inima. Dumnezeu vede cu ochi de îndrăgostit. Așa i-a spus Domnul lui Samuel: „Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă” (I Regi 16, 7).

În al doilea rând, trebuie să învățăm să avem încredere în chemarea lui Dumnezeu, care vine adesea precum adierea de vânt suav de pe Carmelul profetului Ilie. Poate că treci printr-o perioadă în care aștepți. Poate te simți singur. Poate ai impresia că nimeni nu te vede. Aceasta nu este dovada că ai eșuat. Poate fi timpul în care Dumnezeu pregătește, în liniște, un plan ale cărui urmări vor depăși tot ceea ce îți poți imagina astăzi. 

Dumnezeu lucrează adesea prin cei pe care lumea îi trece cu vederea. Nu uita niciodată: promisiunea lui Dumnezeu are ultimul cuvânt peste orice respingere omenească. Nu contează cine nu te-a dorit. Nu contează cine te-a părăsit. Nu contează cine nu a crezut în tine. Dumnezeu te vrea. Dumnezeu te-a ales. Iar alegerea Lui nu poate fi anulată. El spune în Isaia (41, 9): „Pe tine, pe care te-am smuls din cele mai depărtate margini ale pământului şi te-am chemat din cele mai depărtate colţuri, şi ţi-am zis: Tu eşti robul Meu, pe tine te-am ales şi nu te-am lepădat. Nu te teme, că Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, că Eu sunt Dumnezeul tău...”

Poate că treci chiar acum printr-o vreme în care te simți lăsat la margine. Poate că persoana pe care ai iubit-o privește în altă parte. Poate că jobul pe care l-ai râvnit și pentru care ai învățat nopți la rând a fost oferit altcuiva. Poate că ai rămas în afara cercului din care ai fi vrut să faci parte. Dar lasă acest gând umil să se așeze adânc în sufletul tău: Dumnezeu nu-Și schimbă alegerea după preferințele oamenilor. Tu ești alegerea Lui. 

Și tocmai în acest timp al nedumeririi, când nimeni nu pare să observe credincioșia ta, El lucrează la ceva ce încă nu poate fi văzut. Asemenea Liei, poate că astăzi porți rana respingerii, fără să bănuiești că Dumnezeu pregătește prin ea o binecuvântare care va dăinui mai mult decât părerile celor care te-au ignorat. Courage, dear heart! (C.S. Lewis). Curaj, dragă inimă! 

Dumnezeu are o tainică plăcere să așeze coroana harului acolo unde lumea nu vede decât cenușă. El scrie adesea cele mai luminoase capitole ale mântuirii cu viețile pe care oamenii le-ar fi socotit note de subsol. Ceea ce oamenii trec cu vederea, Dumnezeu alege. Ceea ce lumea numește pierdere, El preface în început. Iar ceea ce Dumnezeu a hotărât din veșnicie nu poate fi împiedicat de nicio respingere omenească...