Iisus S-a rugat pentru Petru, iar Petru tot a căzut... Poate fi greu de înțeles, mai ales dacă ai crescut cu ideea fixă că o rugăciune ascultată înseamnă că problema dispare pur și simplu. Te poți ruga ca ceva să se schimbe, iar în loc să se îmbunătățească, lucrurile pot deveni chiar mai dificile decât înainte. Asta nu înseamnă că Dumnezeu nu te-a auzit. Înseamnă doar că, de cele mai multe ori, am înțeles izbăvirea doar ca pe o scăpare de ceva, și nu ca pe o trecere prin ceva, în care Dumnezeu ne poartă și ne întărește.

Iisus i-a spus lui Petru că Satana ceruse să-i cearnă pe ucenici ca pe grâu. Apoi i-a spus: „Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta”. Și, totuși, Petru L-a tăgăduit... Iisus știa dinainte tot ce urma să se întâmple. Atunci, pentru ce S-a rugat Domnul, de fapt? Nu s-a rugat ca Petru să nu cadă niciodată, ci ca însăși credința lui să reușească să treacă dincolo de acea cădere.

Există o mare diferență între a cădea și a fi pierdut pentru totdeauna.

În acea noapte crucială, curajul lui Petru a cedat ca o nucă în presa hidraulică. Încrederea în sine s-a prăbușit. Imaginea pe care o avea despre el însuși s-a sfărâmat. Dar credința lui nu a murit. Mai înainte, Iisus îi spusese: „Şi tu, oarecând, întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi” (Luca 22, 32). Observă câtă speranță există în aceste cuvinte! Iisus vorbea despre întoarcerea lui Petru înainte ca acesta să fi căzut. Ce pedagogie minunată a harului!

Mulți cred că izbăvirea înseamnă doar că Dumnezeu ne ia necazurile: locul de muncă rămâne sigur, căsnicia nu se clatină, ispitele dispar, greșelile mari nu se întâmplă niciodată, iar rugăciunile primesc exact răspunsul pe care ni-l dorim. Dar adevărata izbăvire merge mai adânc de atât. Nu înseamnă întotdeauna că Dumnezeu îndepărtează încercarea, ci că ne dă putere, răbdare și har ca să trecem prin ea fără să ne pierdem credința.

„Does he alone see God’s hand who sees that He gives? Or does not also the one see God’s hand who sees that He takes away?” spune Părintele Haynes în The Tree of Life, capodopera lui Terrence Malick, un regizor care s-a inspirat masiv din Kierkegaard. Oare numai acela vede mâna lui Dumnezeu, numai atunci când dăruiește? Sau nu vede și acela mâna lui Dumnezeu care vede că El ia? De multe ori, vedem mâna lui Dumnezeu abia după ce am traversat cele mai întunecate momente ale vieții. Când nenorocirea lovește, suntem convinși că nu vom supraviețui. Și, totuși, gradual, cu finețe, Dumnezeu începe să deschidă uși, să trimită oameni, să dăruiască pace, speranță și putere acolo unde credeam că nu mai există nimic. Sau să ne ia acele situații și planuri care ne-ar putea pierde pentru totdeauna.

Poate te-ai rugat și tot ai făcut alegerea greșită. Poate ai crezut că Dumnezeu te va feri de o situație care, în cele din urmă, ți-a zdrobit încrederea. Poate ai privit în urmă și te-ai întrebat dacă Iisus a fost cu adevărat lângă tine. Petru ar fi putut simți exact același lucru. Faptul că nu ai fost ferit de eșec nu înseamnă că Dumnezeu nu te-a ajutat.

Petru a fost profund zdruncinat de ceea ce făcuse. A plâns cu amar. Iisus nu a ignorat căderea lui și nici nu a pretins că nu s-a întâmplat. Dar nici nu a lăsat ca acel eșec să devină verdictul final despre viața lui.

Poate sunt momente în care ne condamnăm pentru că am căzut din nou într-o ispită pe care credeam că am biruit-o. Credem că Dumnezeu ne-a părăsit sau că este dezamăgit de noi. Așa că ne rugăm mai mult, postim mai mult, facem promisiuni noi, sperând că Îl vom convinge pe Dumnezeu să ne accepte din nou sau să ne ferească de orice altă cădere.

Însă Iisus a văzut căderea lui Petru înainte ca ea să se întâmple și, chiar și așa, a vorbit despre ceea ce avea să facă după ce se va întoarce. Dumnezeul care este în stare să te păzească de cădere este același Dumnezeu care te poate ridica atunci când ai căzut. Cine ți-a spus că Dumnezeu te ajută doar atunci când îți rezolvă problema? Uneori, cea mai mare dovadă a prezenței Lui nu este că furtuna încetează, ci că tu nu încetezi să-L cauți în mijlocul furtunii...