Părintele Mitropolit Teofan, la hramul municipiului Piatra Neamț: „Să ne dăruiască Domnul binecuvântarea Lui, să fim îmbrăcați în armele luminii, în Iisus Hristos”
An de an, ziua de 24 iunie reprezintă pentru credincioșii din Piatra Neamț un prilej de bucurie și binecuvântare, odată cu cinstirea sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, hramul orașului. În această dimineață, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pe esplanada din fața Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc”.
Manifestările dedicate cinstirii Înaintemergătorului Domnului au început încă de ieri seară, cu săvârșirea Vecerniei pe platoul Curţii Domneşti. La slujba de seară au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. După vecernie, clericii și credincioșii au mers în procesiune cu sfintele moaște ale bisericii, precum și cu racla cu moaștele Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria.
Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul a continuat miercuri dimineață cu oficierea Sfintei Liturghii de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, răspunsurile liturgice fiind oferite de Grupul psaltic „Sfântul Gheorghe Pelerinul”.
În cuvântul de învățătură, IPS Teofan a vorbit despre felul cum creștinul de astăzi poate să urmeze Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, împlinind poruncile Domnului:
„Binecuvântat este Domnului Dumnezeul lui Israel, Cel ce a cercetat și a răscumpărat pe poporul Său”, este cuvântul Sfântului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan pe care îl prăznuim astăzi. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani, ne cere să „ne îmbrăcăm în armele luminii, să ne îmbrăcam în Iisus Hristos”. Ne întrebăm cine este cel care este binecuvântat, cercetat și răscumpărat de Dumnezeu? Cine este cel care este îmbrăcat în armele luminii? Cine este oare acela care este îmbrăcat în Dumnezeu?
Evanghelia de astăzi ne răspunde la această triplă întrebare, descriindu-i pe părinții Sfântului Ioan Botezătorul, Zaharia și Elisabeta. Sunt reprezentați ca oameni temători de Dumnezeu și care împlineau fără prihană poruncile Domnului. Așadar, cel binecuvântat, răscumpărat și cercetat de Dumnezeu, cel îmbrăcat în armele luminii, cel îmbrăcat în Iisus Hristos, este cel care se teme de Dumnezeu și împlinește poruncile Lui. Pentru aceasta, Sfinții Zaharia și Elisabeta au născut un asemenea fiu, descris de Domnul Hristos ca fiind „cel mai mare om de pe pământ, născut din bărbat și femeie”, proroc care a anunțat venirea Domnului Hristos și singurul care l-a întâlnit față către față de Mântuitorul Hristos. Este omul care a rostit acest minunat cuvânt: „Se cuvine ca El să crească și eu să mă micșorez”.
Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este atât de importantă încât condiționează ascultarea rugăciunii noastre de către Dumnezeu, căci mărturisește un bătrân al pustiei: „Cel care dorește ca Dumnezeu să-i asculte rugăciunile, să împlinească poruncile Lui. Celui care nu împlinește poruncile Domnului, Dumnezeu nu-i ascultă rugăciunile”, pentru că porunca Domnului împlinită înseamnă a te uni cu Dumnezeu.
Noi suntem chemați să ne împărtășim cu El în mai multe feluri, și în mod principal în trei feluri: cu Trupul și Sângele Domnului Hristos la Euharistie, prima formă și cea mai importantă a împărtășirii noastre cu Dumnezeu, cea de-a doua este citirea Scripturii și a scrierilor sfinte, prin care ne împărtășim cu voia lui Dumnezeu, și cea de-a treia formă este împlinirea virtuților, căci spune cu tărie Sfântul Maxim Mărturisitorul, cu multe veacuri în urmă, că „Domnul Hristos este cuprins în taina virtuților, cele esențiale fiind credința, nădejdea și dragostea”.
În timpul în care credincioșii au primit Sfintele Taine, Grupul „Floare de Colț” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, coordonat de prof. Georgiana Carmina Șerban Axinte, a interpretat o serie de pricesne închinate Sfântului Ioan Botezătorul și Sfântului Gheorghe Pelerinul, patronii spirituali ai orașului, oferindu-le totodată celor prezenți sânziene.
Această sărbătoare a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul ne oferă nu doar nouă, slujitorilor acestui sfânt altar ștefanian, ci și enoriașilor acestei binecuvântate parohii și, totodată, și locuitorilor municipiului Piatra Neamț, această bucurie duhovnicească de a cinsti, după vrednicie, pe ocrotitorul bisericii noastre, dar și al întregului oraș. Astăzi trăim un moment de aleasă bucurie duhovnicească pentru că se împlinesc 15 ani de când Părintele Mitropolit, după ce am primit această ascultare de slujire, împreună cu părintele Ciprian Timofte, la această biserică, a rânduit ca în ajunul sărbătorii, să fie aduse an de an, sfinte moaște spre cinstire și închinare, și ne-a binecuvântat ca la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul să avem această slujbă atât de frumoasă, în sobor. De 528 de ani, Înaintemergătorul Domnului este mijlocitor la tronul Preasfintei Treimi pentru această biserică – ctitorie voievodală ștefaniană – pentru locuitorii creștini ortodocși ai municipiului Piatra Neamț, și nu în ultimul rând, pentru enoriașii acestei sfinte biserici, a afirmat în cuvântul său de mulțumire părintele paroh Dan Ovidiu Cojan.
De la ora 15.00, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va săvârși slujba de punere a temeliei bisericii din Parohia „Duminica Sfinților Români” din oraș.
Peste 520 de ani de istorie
Numele Sfântului şi Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare leagă istoria municipiului Piatra Neamţ de Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”, locaşul de cult fiind conservat într-o stare foarte bună. Acest edificiu apare distins, simplu, măreţ, o podoabă arhitectonică a secolului al XV-lea. Alături de cele de la Borzeşti şi Războieni, acest locaş se distinge prin structurarea interioară aparte, prin forma şi stilul numit moldovenesc sau ştefanian. Anul acesta se împlinesc 528 de ani de la ridicarea Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc”.
Înaintemergător sau cum Sfântul Ioan a pregătit calea Domnului
Potrivit Sinaxarului, „împlinindu-se vremea, Sfânta Elisabeta a născut un fiu la bătrânețe, deși era stearpă, precum de demult Sara a născut pe Isaac. În ziua a opta au venit preoții și prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur, și toți voiau să-i pună numele tatălui său. Iar Zaharia, mut fiind, cerând o tăbliță, a scris: „Ioan să fie numele lui!”. Și îndată limba i s-a dezlegat. Atunci toți s-au mirat de acele minuni: cum a născut cea îmbătrânită, cum maica și tatăl cel mut s-au unit la un nume și cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit. Nașterea Sfântului Ioan a fost înaintemergătoare nașterii Fiului lui Dumnezeu. Soarele cel neapus, Hristos Mântuitorul nostru, vrând să răsară lumii, se cădea mai întâi să trimită un Luceafăr, adică pe Sfântul Ioan, care să meargă înainte ca un vestitor al Domnului”. Sărbătoarea de astăzi poartă și denumirea de Sânziene sau Drăgaică.
