PS Macarie: „Să nu ne luăm rămas bun de la Părintele Serafim numai prin lacrimi, ci să-i continuăm pomenirea prin rugăciune și prin împlinirea îndemnurilor sale duhovnicești”

Cuvântul ierarhului

PS Macarie: „Să nu ne luăm rămas bun de la Părintele Serafim numai prin lacrimi, ci să-i continuăm pomenirea prin rugăciune și prin împlinirea îndemnurilor sale duhovnicești”

Mesaj de condoleanțe al Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, la trecerea la cele veșnice a Părintelui Protosinghel Serafim Mihali, Starețul Mănăstirii Bisericani.

„Fericiţi cei morţi, cei ce acum mor întru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei.” (Apocalipsa 14, 13)

Cu adâncă durere sufletească am primit vestea trecerii neașteptate la cele veșnice, în după-amiaza zilei de 16 iulie 2026, a Părintelui Protosinghel Serafim Mihali, vrednicul stareț al străvechii Mănăstiri Bisericani din ținutul Neamțului.

Plecarea sa dintre noi lasă multă întristare în inimile obștii monahale pe care a povățuit-o, ale fiilor săi duhovnicești, ale pelerinilor și ale tuturor celor care l-au cunoscut și au primit din partea lui un cuvânt bun, o rugăciune, o binecuvântare, o încurajare.

Părintele Serafim a fost un om blând, smerit și bun. Avea o bunătate firească prin felul în care îi primea pe oameni, prin răbdarea cu care îi asculta și prin pacea pe care o răspândea în jurul său. Am slujit de multe ori la hramurile Mănăstirii Bisericani, aducând împreună cinstire Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac, Ocrotitorii chinoviei, și tuturor părinților sihaștri care s-au nevoit în această străveche vatră monahală nemțeană. De fiecare dată, l-am văzut pe Părintele Serafim purtând cu discreție și jertfelnicie rânduielile așezământului: grija pentru sfintele slujbe, pentru obște, pentru pelerini, pentru lucrările mănăstirii și pentru păstrarea vie a moștenirii duhovnicești lăsate de marii nevoitori ai locului.

Un moment de neuitat a rămas pentru mine sfințirea noii biserici a Mănăstirii Bisericani, în ziua de 9 iunie 2024, când am avut bucuria să slujesc atunci împreună cu soborul de ierarhi, preoți și diaconi, lăcașul fiind așezat sub ocrotirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul și a Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac. A fost ziua în care s-au văzut roadele multor ani de osteneală, rugăciune și jertfă.

Parintele Stareț Serafim a iubit în mod deosebit pe Maica Domnului, care a ocrotit din vechime această chinovie, și i-a cinstit cu multă evlavie pe Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac. Nu s-a mulțumit să le păzească moaștele și memoria, ci a căutat să transmită credincioșilor chipul viețuirii lor: desprinderea de cele vremelnice, rugăciunea, pocăința și iubirea deplină față de Dumnezeu.

Să nu ne luăm rămas bun de la Părintele Serafim numai prin lacrimi, ci să-i continuăm pomenirea prin rugăciune și prin împlinirea îndemnurilor sale duhovnicești. Să păstrăm dreapta credință, să iubim Biserica, să ne apropiem de Sfintele Taine și să punem mai presus de toate mântuirea sufletului.

Îl rog pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel Înviat din morți, să primească sufletul robului Său, Protosinghelul Serafim, în lumina, pacea și bucuria Împărăției Sale, să-i ierte toate greșelile cele de voie și cele fără de voie și să-l așeze în ceata cuvioșilor și a drepților.

Maica Domnului, ocrotitoarea Mănăstirii Bisericani, să-l acopere cu sfântul ei omofor, iar Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac și toți sihaștrii Bisericanilor să-i fie călăuzitori către cer!

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† MACARIE
Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: