Ne aflăm aici marcând un capăt de drum, o bornă între timp și veșnicie. Până aici i-a îngăduit Dumnezeu Preasfințitului Emilian să toarcă din caierul vremii și de astăzi va toarce din caierul veșniciei. Caierul vremii se sfârșește, caierul veșniciei niciodată.

Ultimele cuvinte pe care le-am avut cu Preasfințitul pe patul suferinței au fost acestea: „Ascultare, ascultare și iarăși ascultare...” A fost un om al ascultării. Imaginați-vă dumneavoastră ce stafie ateistă bântuia în spațiul nostru românesc prin 1989. Când unii priveau de departe Sfânta Biserică, își puseseră nădejdea în drapelul secera și ciocanul, el, însă, și-a pus nădejdea la turla Bisericii Slăvitului Voievod Ștefan cel Mare, la acel drapel, la Sfânta Cruce prin care Hristos a biruit moartea și neamul nostru (a biruit n. r.) ateismul. Avea doar 17 ani când a bătut la poarta acestei mănăstiri în plină perioadă strașnică ateistă. Cum s-a menționat, într-o lună geroasă de februarie 1972, 12 februarie, o mamă binecuvântată din neamul oștenilor lui Ștefan cel Mare i-a auzit prima bătaia inimii. Acum, zilele acestea, ultima bătaie de inimă i-a a fost auzită de preaiubita sa soră Margareta, la spital. Iată, a trăit între două bătăi de inimă, între două inimi care l-au iubit, mamă și cele patru surori ale sale.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a zărit printre părinții acestei mănăstiri, i-a văzut viața încă de frate și l-a propus Sfântului Sinod pentru a fi ridicat la treapta de arhiereu, la demnitatea sfântă de arhiereu. Și aici începe o nouă ascultare, o nouă etapă din viața frăției sale, aceea de a fi părinte al părinților. Înaltpreasfințitul Gherasim de la Vâlcea era înaintat în vârstă, peste 90 de ani, și Preafericitul și Sfântul Sinod l-au trimis și a ascultat să aibă grijă, să fie un părinte a unui alt vrednic de pomenire, părinte al Sfintei noastre Biserici, Gherasim de la Vâlcea. Așa cum dumneavoastră vă duceți copii dimineața de mână la școală, așa l-a dus Preasfințitul Emilian de mână la Sfântul Sinod pe Înaltpreasfințitul Gherasim, și nu numai la Sinod, ci l-a dus până la Porțile Cerului, când Dumnezeu l-a chemat la el Înaltpreasfințitul Gherasim al Vâlcei.

Și iarăși, văzând nevoile Bisericii în părțile Aradului, a fost rânduit de Sfântul Sinod să fie toiag de sprijin Înaltpreasfințitului Timotei de la Arad timp de nouă ani. În Sinodul Mitropoliei Banatului au fost până ieri cinci ierarhi, dintre care el era cel mai tânăr. Și aici, logica mea cu logica lui Dumnezeu încă nu se înțeleg.Taina mutării sale de aici nu o înțeleg, pentru că ar fi trebuit noi, cei cu niște ani, să fi plecat. Însă, totuși, o rază de lumină mi se deschide și aș înțelege că dintre toți cinci, cred că pe el l-a iubit Dumnezeu mai mult. Așa că pleacă în iubirea lui Dumnezeu. De aici pleacă în iubirea lui Dumnezeu. 

A fost un om al păcii, al mângâierii și a unei grăiri blânde, moi, moldovenești. Și așa se face că atât de bine s-a potrivit cu cei din părțile Banatului. Acum se pregătește de plecare din lumea aceasta. V-aș îndemna pe cei care sunteți prezenți aici – știu că vă vor întreba cei de acasă sau de la mănăstiri, unde ai fost părinte?, unde ai fost mamă?, unde ai fost frate și soră? – să nu spuneți că ați fost la înmormântarea Preasfințitului Emilian, spuneți că am fost și l-am semănat pe Vlădica Emilian sub glia apărată cu sfânta cruce și cu sabia de măriții voievozi ai Moldovei. Acum sunteți chemați să-l semănați sub brazda Moldovei, a României. Însă, semănați cu nădejde cum seamănă plugarul bobul de grâu toamna. Îl aruncă sub brazdă, își face semnul Sfintei Cruci și zice „Doamne, dă să răsară iarăși spice de grâu, din care să facem pâine și prescură pentru Sfânta Liturghie.

Acum, să semănăm cu nădejdea că acest ierarh va răsări în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu Își împodobește Raiul cu Sfinți din neant, ci de aici, de pe minunata planetă albastră.

Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit Teofan, mulțumim din partea ierarhilor, clerului și credincioșilor de părțile Banatului, că l-ați oferit pe acest fiu al Moldovei să poarte, să ducă Cuvântul lui Dumnezeu în părțile Banatului. Suntem recunoscători profund noi, cei din Banat, pentru mulțimea de călugări și călugărițe care au venit din părțile acestea spre părțile de vest ale țării. De aceea, mulțumim Moldovei pentru tot ce a dat Banatului în decursul timpului, pentru că nu demult a fost canonizat un părinte tot din părțile Moldovei, care a slujit la mănăstirea Timișeni și Vasiova din Banat. Vă mulțumim buni și credincioși moldoveni că ne-ați oferit în dar Sfinți din părțile acestea.

Părinte stareț, de acum vi-l încredințez Sfinției tale și părinților și din binecuvântata Prescură a Proscomidiei, o fărâmiță să fie pentru el, pentru că și el va fi liturghisi în Cer pomenindu-ne pe noi, pe toți.

Acum, la sfârșit, aș vrea să spun doar două titluri din scrierile Preasfinției sale. A scris o lucrare, „Răstignirea Monahismului Românesc, după Decretul 410 din 1959”. Generația de astăzi a uitat cum prin acest decret s-au golit mănăstirile din țară. Au plâns clopotele mănăstirilor când plecau călugării din mănăstire, au plâns și brazii în munți când nu mai auzeau pustnicii rostind Psaltirea la rădăcina bradului. Am văzut atâția brazi falnici, și am zis „Doamne, cum au crescut atât de falnici, mereu privind spre cer?”. La rădăcina lor erau rugăciunile călugărilor din mănăstire.

A mai scris, apoi, o lucrare, „Omul, de la boală la vindecare”. Era lucrarea speranței Preasfințitului Emilian. Suferința sa cred că va rămâne în manualele de medicină, pentru că, atunci când i s-a descoperit necazul, nimeni nu i-a dat mai mult de câteva luni. Dar, cu ajutorul medicilor, a rugăciunii și a celor care au fost lângă dânsul, încă patru ani de zile și-a dus crucea cu nădejde că într-o zi ca astăzi va pleca la Cer din cea mai iubită casă a lui, Sfânta Mănăstire de la Neamț. Și ne spune acum, la plecare: „Acum, m-am odihnit și am aflat ușurare multă, m-am mutat din stricăciune și m-am dus la Viață. Doamne, slavă Ție!” Vlădica Emilian nu a plecat supărat pe Dumnezeu din lumea aceasta, ci a plecat cu aceste cuvinte: „Doamne, slavă Ție!”. Amin!