După slujbă, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de prețuire pentru doamna Alexandrina Cernov, îndemnând la ducerea mai departe a duhului și lucrării ei:

„Din partea Părintelui Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților transmit atât familiei îndoliate, cât și familiei lărgite și obștii Mănăstirii Putna, care a «adoptat-o» pe doamna Alexandrina, mesajul de condoleanțe și de compasiune, împreună cu rugăciunea ca Dumnezeu să odihnească sufletul ei cu drepții în Împărăția Tatălui ceresc.

M-am întâlnit cu doamna Alexandrina de mai multe ori, aici, la Putna. Am simțit-o ca pe o persoană discretă, așezată și cuminte. Și unde, dacă nu la Putna, ar trebui să ne răsune mai mult în inimă cuvântul cronicarului că sufletul este în mâna lui Dumnezeu! Dar ce este în mâna și în inima noastră? «Deșertăciuni sunt toate cele pământești, câte nu rămân după moarte», am cântat. Dar ce rămâne, totuși, după moarte?

Imnograful a spus că nu rămâne slava, nu rămâne bogăția, nu rămâne averea, dar totuși ceva rămâne după moarte. Că dacă nu rămâne nimic după moarte, atunci înseamnă că a fost o viață aproape inutilă. De noi, cei care am rămas, depinde ca ceea ce lasă cineva în urmă să nu se piardă.

Gândul meu pentru dumneavoastră, obștea acestei mănăstiri, pentru dumneavoastră cei care ați cunoscut-o, pentru dumneavoastră cei care sunteți meniți să duceți mai departe duhul doamnei academician este un îndemn la neuitare și la lucrare.

Avem de învățat, printre alte multe de la doamna academician, cum să simțim mai adânc românește, atunci când cele din jur nu te ajută la aceasta. Noi credem în Înviere și aceasta înseamnă că, la un moment dat, mai aproape sau mai departe, toți ne vom întâlni cu Doamna Alexandrina. Îmi doresc și mă rog că atunci să nu ne fie și să nu vă fie rușine de această întâlnire.”

Cuvântul părintelui stareț al Mănăstirii Putna, arhim. Melchisedec Velnic, a fost prezentat de protos. Gherasim Soca, care a fost responsabil, din partea mănăstirii, de colaborarea editorială cu doamna Alexandrina Cernov:

„Un mare țel pentru care s-a luptat din toate puterile și pentru care a apelat la toate forurile posibile a fost promovarea culturii și a învățământului în limba română în spațiul ucrainean. A scris manuale școlare de Limba și Literatura Română destinate școlilor românești din Ucraina, precum și articole în diverse publicații, cele mai multe în Glasul Bucovinei, prin care a atras atenția asupra pericolului înstrăinării românilor din Ucraina de propria limbă, istorie și cultură.

Valoarea culturală i-a fost recunoscută oficial și prin acordarea Premiului Fundației Culturale Române din București în 1994, a Ordinelor Serviciul Credincios în grad de Ofițer și Serviciul Credincios în grad de Comandor, și a Medaliei jubiliare Mihai Eminescu de către Ministerul Culturii din România în anul 2000.

Sensibilitatea sa față de istoria neamului românesc și de suferințele fraților noștri din nordul României și nu numai au legat-o aproape inevitabil de Mănăstirea Putna. A fost nelipsită de la Simpozioanele de istorie și de literatură organizate aici, precum și de la multe hramuri și sărbători, evenimente pline de har, de încărcătură duhovnicească, intelectuală și emoțională. Era mereu o prezență discretă și simplă, dar care atunci când lua cuvântul vibra din adâncul sufletului fiecare frază pe care o rostea. Vorbea din convingere, din durere și din păsare. Păstrarea și promovarea identității românilor din nordul Bucovinei a fost lupta pe care a dus-o continuu și cu toată dăruirea. A înțeles că Dumnezeu, atunci când a salvat-o de la moarte la vârsta de trei luni, printr-o minune, i-a spus să nu se teamă niciodată de moarte, ci să-și pună viața în sprijinul celorlalți. Ceea ce a și făcut, pe cât de mult i-a stat în putință.

Bună și blândă, smerită și cuminte, având înțelepciunea și dreapta cârmuire a bunului român, îi plăcea și îmi plăcea să o numesc «mămuca din Bucovina». A fost și rămâne pentru noi bucovineanul cel mai avizat care a vorbit despre destinul bucovineanului.”

A urmat mesajul Președintelui Academiei Române, d-l Ioan Aurel Pop, prezentat de doamna Teodora Stanciu.

„Pentru mine, ea era, de decenii bune, «glasul Bucovinei», cu a ei antică frunte aureolată de Eminescu. De fapt, stingerea este părelnică, fiindcă profesoara de la Cernăuți ne veghează și ne îndreaptă pe căi bune, ca să nu rătăcim. Opera ei mare și vocea ei blândă vor rămâne pentru eternitate în patrimoniul Academiei Române și în tezaurul poporului român.”

Emoția, dragostea pentru doamna Alexandrina Cernov și dorința de a duce mai departe drumul binelui pentru românii din nordul Bucovinei au marcat și celelalte alocuțiuni.

Consulul General al României la Cernăuți, Excelența sa doamna Irina Loredana Stănculescu a spus:

„Consider că am pierdut un pilon al vitalității românismului pe meleagurile nordului Bucovinei. Acest membru al Academiei Românei a venit întotdeauna cu o însuflețire specială către comunitatea românească. A venit cu un suflet cald, blând și către Consulatul General al României la Cernăuți, împărtășindu-ne glasul Bucovinei cu adevărat.

Dumneaei a prezervat și a dus mai departe limba română pe meleagurile din Bucovina de nord. A fost omul care a fost neobosit în acest ideal și a sprijinit întreaga comunitate cu căldură și dragoste sufletească. Din partea Consulatului General, a întregii echipe, exprim regretul profund față de pierderea pe care am suferit-o, considerând că fără doamna academiciană Alexandrina Cernov și fără domnul Tărâțeanu, comunitatea românească este mult mai săracă. Cred că a rămas orfană de acești doi piloni care duc mai departe vitalitatea neamului românesc”.

A urmat cuvântul domnului Niculai Barbă, Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava:

„Vestea trecerii la cele veșnice a doamnei academician Alexandrina Cernov m-a cutremurat. Am simțit că acest cutremur este mult mai larg. Este ca și cum la o construcție stabilă se prăbușește un pilon de susținere. Toată viața ei a fost o jertfă, din prima până în ultima zi, și o jertfă nu pentru sine, ci pentru cei din jur, pentru poporul român.

Aceste momente și această durere trebuie să fie însoțite de un legământ pe care să-l luăm fiecare dintre noi, cu noi înșine. Ca jertfa Doamnei Alexandrina Cernov să nu fi fost în zadar. Glasul ei a fost glasul Bucovinei, iar glasul Bucovinei trebuie să meargă mai departe. Nu o să îi mai auzim dulcea voce, un glas care, pe cât de molcom, pe atât era de pătrunzător. Dar ce-a lăsat dumneaei în slova scrisă, în înregistrările audio și video, glasul Bucovinei, care este și glasul Alexandrinei Cernov, trebuie să continue”.

Domnul Ștefan Purici, Prorector al Universității din Suceava, originar din Cernăuți, a vorbit despre curajul personal și despre importanța activității celei plecate pe drumul veșniciei:

„Se spune că nu există persoane de neînlocuit, dar cred că, în urma Alexandrinei Cernov, vor trebui să muncească șapte, zece, douăzeci de persoane ca să reușească să facă, toți împreună, acele lucruri pe care le-a reușit ea să le facă. Alexandrina Cernov a fost una dintre cei mai fideli parteneri ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și ai Institutului „Bucovina” din Rădăuți. Împreună am organizat diverse conferințe științifice, simpozioane și de fiecare dată, în România sau la Cernăuți, intervențiile sale au fost extrem de pătrunzătoare, profunde și cu o viziune pe care puțini își permiteau să o prezinte. De multe ori, acele luări de cuvânt deranjau. Deranjau nesimțirea, deranjau trădarea, deranjau pe cei care sfidau bunul simț. Nu întâmplător, a fost mai mulți ani președinte al Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” de la Cernăuți și a fost cel mai curajos lider al acestei societăți, fiindcă s-a manifestat într-o perioadă în care vechiul regim încă nu se destrămase, iar noile autorități deja încercau să pună presiune asupra fenomenului de deșteptare națională a românilor din Bucovina.

Plecarea ei este o pierdere enormă pentru Bucovina, pentru românii din partea de nord, pentru românii din partea de sud, pentru românii de pretutindeni”.

Urmașa la catedră, doamna profesoară universitară Cristina Paladian, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității din Cernăuți, a vorbit despre lucrarea formativă a doamnei Alexandrina Cernov:

„Este o zi tristă pentru toată comunitatea românească din regiunea Cernăuți, fiindcă prin trecerea la cele veșnice a doamnei Alexandrina Cernov noi am pierdut un pilon trainic al românității. Am pierdut pe doamna care a luptat cu fidelitate și aprig pentru apărarea limbii române, pentru apărarea culturii române și pentru apărarea identității naționale a românilor în toată Ucraina, nu doar în regiunea Cernăuți.

Doamna Cernov a scris istoria românilor după cel de-al Doilea Război Mondial din Ucraina. Cred că așa a fost voia lui Dumnezeu să se întoarcă la Cernăuți, fiindcă a fost destinul ei să devină profesor la Catedra de Filologie Română și Clasică și astfel să formeze noua generație de români, care au devenit nu doar profesori de limba și literatura română, ci și scriitori, poeți, traducători, publiciști. De fapt, au devenit elita românească din toată Ucraina, nu doar din regiunea Cernăuți, dar și din Transcarpatia și Odesa, fiindcă au fost educați de doamna Cernov nu doar pentru a obține cunoștințe de limba și literatura română; prin cursurile sale, dumneaei ne-a transmis acea dragoste și acea mândrie a apartenenței la un neam. E o mare pierdere pentru noi, fiindcă, într-adevăr, am rămas orfani și, cum, am citit pe rețelele de socializare, undeva scria că am pierdut ultimul om din generația de aur a românității din regiunea Cernăuți.

Dar, în același timp, doamna Cernov a fost poate una dintre puținii care a reușit să semene acea sămânță a dragostei din neam și să creeze următoarea generație. Evident că noi ne vom strădui să-i păstrăm memoria și să-i urmăm gândurile, calea și acele idealuri pe care le-a păstrat și le-a promovat ea la Cernăuți”.

Marin Gherman, politolog, ucenic al doamnei Alexandrina și al domnului Ilie Luceac, a adus mărturia sa personală despre esența vieții celei care i-a fost ca o mamă:

„A venit și cea mai de temut zi din viața mea din ultimii ani. Ieri, 6 iunie, țineam în mână certificatul de deces al doamnei Alexandrina Cernov, eliberat de Comuna Primăriei Putna. Uneori documentele ne spun mult mai multe informații decât oamenii. Acest certificat este un certificat de viață.  El ne spune că Alexandrina Cernov s-a născut în 1943, la Hotin, în plin război. Decedată la Putna, 2024, în plin război, la frontierele firești, politice ale României, dar nu și cele culturale. Alexandrina Cernov, născută nu departe de cetatea Hotin, care proteja frontierele Moldovei istorice a lui Ștefan cel Mare, și decedată la Putna, unde se află mormântul marelui voievod al neamului românesc. Și mă gândesc că, dacă Eminescu ne-a lăsat sintagma „de la Nistru până la Tisa, tot românul plânsu-mi-s-a”, viața Alexandrinei Cernov, văzută prin prisma unui certificat de viață, este o viață a unei cercetări, a unei culegeri de date, de dureri, de bocete, de probleme și de oferire de soluții pentru românii aflați între Hotin și Putna.

Pentru mine, doamna Alexandrina Cernov a fost ca o mamă și pentru mulți alții, cărora ne-a dat educație; a educat profesori, intelectuali, jurnaliști, a făcut mai mult decât un simplu cadru didactic, era mai mult decât o personalitate academică. Doamna Alexandrina ne-a dat aripi, ne-a învățat să zburăm, rămâne să o facem”.

Domnul Dorin Popescu, fost consul general interimar al României la Cernăuți, a explicat de ce mesajul cel mai important al zilei este că moștenirea noastră, culturală, identitară, rădăcinile noastre nu mor când moară unul dintre noi:

„Nici nu se răciseră bine trupurile martirilor noștri de la Fântână Albă când doamna Alexandrina se va fi născut. Dar după asta, ochii doamnei Alexandrina au văzut totul. Au văzut crucificarea pe hartă a Bucovinei și a bucovinenilor. Au văzut noi frontiere. Au văzut administrația și armata românească retrăgându-se. Au văzut pribegii, exiluri, răstigniri, deportări, pușcării, siberii. Au văzut limbile scoase din gurile poeților noștri, care ne vorbeau despre virtuțile limbii române. Au văzut sovietizarea României, sovietizarea nordului Bucovinei. Au văzut bolșevizarea unei lumi fantastice, transformarea ei în derizoriu și în calvar. Au văzut captivitatea culturală și politică în care locuiau românii, acasă la ei, în nordul Bucovinei. Au văzut trădările noastre, ale românii care locuiam aici, acasă la noi, în restul României. Au văzut, au încurajat și au însuflețit, alături de tovarășii săi, mișcarea de renaștere națională din anii 90, din nordul Bucovinei. Au construit împreună cu prietenii săi biserici, școli în care să locuiască permanent limba română. Ochii Alexandrinei au văzut multe războaie, conflicte, vitregii, destine răstignite de popoare, de limbi, de culturi, de tradiții, de credințe și de țări. Iar, către final, au văzut că există un refugiu pentru românii nord-bucovineni unde poate scrie o istorie adevărată despre viața acestora. Au văzut Mănăstirea Putna ca loc de refugiu. Doar două locuri de refugiu în Bucovina sunt pentru românii nord-bucovineni: Consulatul General al României de la Cernăuți și Sfânta Mănăstire Putna.

Doamna Alexandrina nu doar a privit totul, ci a înțeles totul, a înțeles spiritual, a înțeles psihologic. Și cel mai important lucru, după părerea mea, este că a înțeles că există o luptă de a spune cu orice preț adevărul pe care doar îl văd ochii. Cine vede cu inima lucrurile din jur, le vede corect. Cine vede corect lucrurile din jur, nu mai are în inima lui loc pentru teamă.

În fine, doamna Alexandrina a vorbit cu ochii săi. Ochii Alexandrinei au fost glasul Bucovinei. A fost un glas, o conștiință de veghe. Pentru că simțea și știa că, dacă doar privește sau înțelege, și nu vorbește despre aceste adevăruri, moștenirea noastră riscă să nu se transmită.

Nu lăsați glasul Bucovinei în derizoriu, românii din nordul Bucovinei și, mai ales, noi, românii din sudul Bucovinei și din restul României. Lăsați în continuare să crească, să înflorească glasul Bucovinei, glasul suferințelor dumneavoastră, prin publicații, reviste, prin adevărul spus, prin discuțiile cu noi. Lăsați glasul Bucovinei să-și rostească în continuare adevărurile. Să nu lăsați să moară Glasul Bucovinei, pentru că de prea multe ori, din lenevie, din lașitate, din egoism, am lăsat să moară un glas al Bucovinei care tot venea târâș-grăpiș, către noi, noi românii din România”.

La final, arhim. Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna a transmis condoleanțe familiei și adânca prețuire a preoților români din regiunea Cernăuți pentru doamna Alexandrina Cernov, ei neputând participa din cauza situației din Ucraina.

Înhumarea a fost făcută în cimitirul Parohiei Putna.

Slujba parastasului de 40 de zile va avea loc sâmbătă, 13 iulie, la Mănăstirea Putna, în cadrul simpozionului de istorie „Colocviile Putnei” ediția XXX, împreună cu pomenirea altor istorici și oameni de cultură care au sprijinit activitățile mănăstirii în ultimele decenii. (Arhim. Dosoftei Dijmărescu, viețuitor al Mănăstirii Putna și exarh cultural al Arhiepiscopiei și Rădăuților)

sursa: arhiepiscopiasucevei.ro